Atenție: dacă mergi să vezi „Coco” la cinema, înaintea lui ți se va băga pe gât un nu-tocmai-scurtmetraj din universul Frozen. E vorba despre un musical de 20 de minute axat pe o aventură mediocră de-ale lui Olaf, cel mai enervant om de zăpadă din istorie.
Publicul mexican a reacționat așa urât la bonusul ăsta forțat, încât cele mai mari lanțuri cinematografice din țară au decis să elimine complet scurtmetrajul.
Să lăsăm deoparte „Frozen” și să vorbim despre „Coco”, un film axat pe celebra sărbătoare mexicană Día de Muertos. Protagonistul e Miguel, un puști de 12 ani pentru care muzica înseamnă absolut totul. Visul lui e să ajungă un artist la fel de cunoscut în lume precum Ernesto de la Cruz, idolul său care a murit într-un accident pe scenă. Problema e că Miguel provine dintr-o familie de pantofari care interzice cu desăvârșire orice legătură cu muzica. Asta de când stră-străbunica lui Miguel a fost părăsită de boemul ei soț, un cântăreț plecat în lume la vânătoare de succes.
Puștiul oricum cântă în secret și are un întreg templu dedicat lui Ernesto de la Cruz ascuns prin casă. De Ziua Morților, când toată lumea e ocupată cu pregătirile pentru sărbătoare, Miguel se furișează la mormântul lui Ernesto și îi „împrumută” chitara, ca să urce pe scena din piața centrală și să le arate localnicilor ce știe. Dacă citea mai mult despre cultura mexicană, ar fi știut că furtul de la morți tocmai de Día de Muertos atrage cu sine un blestem asupra hoțului. Miguel se trezește brusc în lumea de dincolo, înconjurat de scheleți și disperat să revină printre cei vii. Dar, dacă tot se află acolo, protagonistul are ocazia să-și întâlnească idolul în carne și oase... mă rog, doar în oase.
Premisa e originală și interesantă, dar povestea te poate plictisi un pic pe alocuri. Subiectul mi se pare genial pentru un scurtmetraj de vreo 20-30 de minute, dar funcționează și în forma asta. Nu e perfect, atât zic.
„Coco” e genul de desen de care se poate bucura cu adevărat întreaga familie. Publicul-țintă sunt copiii, evident, dar animația strecoară niște teme emoționante care-i duc și pe adulți în pragul plânsului. Personajele sunt simpatice, iar familia protagonistului are membri în care putem recunoaște cu toții câte o mătușă sau o bunică de-ale noastre. Din acest motiv, când moartea – tema principală – își așterne umbra peste câte un personaj, n-ai cum să rămâi indiferent.
E făcut de Pixar, același studio care ne-a oferit trilogia „Toy Story”, „Up”, „Monsters Inc.”, „The Incredibles”, „Inside Out” și multe altele. Din 2011 până-n 2017 s-a lucrat la filmul ăsta, „Coco” devenind astfel cel mai lung proiect din istoria companiei. A meritat efortul. În afară de personaje, totul e proiectat cu așa mare atenție la detalii încât poți jura că echipa s-a deplasat pe teren și a filmat locuri reale. Îți dai seama că nu-i așa prin simplul fapt că peisajele sunt fantastice, fragmente dintr-o imaginație extrem de bogată.
Cromatica vie e de ajuns să-ți ridice starea de spirit. Día de Muertos e o sărbătoare veselă, nu o comemorare cu fruntea plecată. Mexicanii se bucură că pot petrece alături de spiritele celor dragi și decorează totul astfel încât rudele din lumea de dincolo să se simtă binevenite în fostele lor locuințe. Era logic ca filmul să adopte o cromatică pe măsură, iar rezultatul e spectaculos.
Și despre coloana sonoră am numai cuvinte de laudă, chiar dacă nu mi-a rămas vreo melodie anume în minte. Filmul e catalogat drept „musical fantasy”, dar asta-i mult spus. Protagonistul fiind pasionat de muzică și dornic să-și promoveze talentul, scenele în care cântă la chitară sunt integrate natural în poveste. „Coco” nu-i genul de film care întrerupe brusc acțiunea pentru ca personajele să cânte monologuri ridicole, după care totul să revină la normal. Urăsc chestia asta în musical-uri și mă bucur că nu a fost cazul.
Deja a fost desemnată „Animația anului” la Hollywood Film Awards, așa că Oscarul pare următorul pas logic. În plus, ce alt desen are șanse reale? Despicable Me 3? LEGO Batman? Cars 3? Să fim serioși.
Noutați asemănătoare
de la 450 l.
de la 350 l.
de la 300 l.
de la 700 l.
de la 400 l.