Toate EvenimenteleAfisha RecomandăConcerteTeatruArena Chișinău FilmeVoucher CulturalTop 10
Pentru copiiTraininguriSpectacolePetreceriSportFREEDiverseNoutățiLocuriDespre proiect

Info

  • Regulamentul procurării biletelor
  • Rambursarea biletelor
  • Rechizite bancare

Afisha

  • Despre noi
  • Politica Cookie
  • Contacte

Rețelele sociale

Support

+373 22 896 499
© 2026 Simpals
NoutățiFilme

Vezi primele imagini din noului film "West Side Story"

Deopotrivă strălucitor și aspru, filmul are o poveste à la Romeo și Julieta între Tony și Maria, pe un fundal contemporan de bande de cartier, rasism și violență în umbra zgârie-norilor.

Steven Spielberg visa să facă West Side Story - o poveste de dragoste fierbinte și o poveste despre o crimă - încă din copilărie. Recenta realizare a filmului a împlinit regizorului un mare vis. Data de lansare a producției este 18 decembrie 2020. O serie de imagini au fost date publicității, iar ce vedem ne încântă.

Pe când era copil în Phoenix la sfârșitul anilor 50, Spielberg auzise coloana sonoră a muzicalului, și încerca să își imagineze acțiunea și dansul care ar putea să o însoțească, scrie cinemagia.ro.

„Mama mea cânta la pian”, relatează regizorul, pentru publicația Vanity Fair. „Toată casa noastră era ornată cu albume de muzică clasică, și am crescut înconjurat de muzică clasică. West Side Story a fost, de fapt, prima piesă comercială care a fost permisă la noi acasă...”

West Side Story a fost o senzație globală atunci când, în 1957, ajungea pe Broadway cu un scenariu de Arthur Laurents, muzica de Leonard Bernstein, versurile de Stephen Sondheim care au făcut generații să leșine ori să privească cu sufletul la gură. Deopotrivă strălucitor și aspru, filmul are o poveste à la Romeo și Julieta între Tony și Maria, pe un fundal contemporan de bande de cartier, rasism și violență în umbra zgârie-norilor.

Atunci când regizorul Robert Wise și coregraful Jerome Robbins au adaptat producția într-un film în 1961, West Side Story a depășit recordurile de box office pentru musical-uri și a dominat Oscarurile, câștigând 10 premii, inclusiv pentru cel mai bun film.

„Povestea nu este doar un produs al momentului, dar atunci când s-a întors a revenit cu un fel de furie socială”, relatează Spielberg. „Chiar am vrut să relatez acea experiență portoricană a imigrației în Statele Unite și a efortului de a-ți face un rost, de a avea copii și de a te lupta cu obstacolele xenofobiei și a prejudecăților rasiale”.

Filmul cu lansare în luna decembrie, o are pe nou-venita Rachel Zegler într-un rol jucat initial pentru Natalie Wood - inocenta Maria, dintr-o familie portoricană care a venit la New York pentru o viață mai bună în boom-ul de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Iubitul ei, un băiat de cartier, este Tony (Ansel Elgort din Baby Driver), cândva conducătorul unei bande locale de băieți răi numită Jets, bandă pe care a lăsat-o în urmă. Foștii prieteni ai lui Tony sunt implicați într-o luptă violentă cu o bandă rivală de portoricani, Sharks (Rechinii), conduși de fratele Mariei Bernardo.

Atunci când o petrecere în cartier degenerează în violență, cea mai bună prietenă a Mariei, Anita, încearcă să fie vocea rațiunii. Jucată de către Ariana DeBose, Anita are unul dintre cele mai vioaie numere din West Side Story, lăudând viața în Statele Unite în melodia „America”.

Rita Moreno a câștigat un Oscar pentru cel mai bun rol secundar în rolul Anitei din filmul original, și acum - la 88 de ani - s-a întors în altă poziție în filmul lui Spielberg. Moreno a devenit producător executiv al filmului, la cererea lui Spielberg, care i-a cerut să împărtășească perspectivele asupra acelui timp și loc cu actorii mai tineri.

Sursă: Filme

Noutați asemănătoare

Vezi toateNoutați asemănătoare
Gerard Butler a povestit despre incidentele de pe platourile de filmare
15 Ianuarie

Gerard Butler a povestit despre incidentele de pe platourile de filmare

Filmul Napoleon: Joaquin Phoenix aduce la viață un spectacol istoric
27 Noiembrie

Filmul Napoleon: Joaquin Phoenix aduce la viață un spectacol istoric

Garfield Revine într-o Aventură Plină de Umor
27 Noiembrie

Garfield Revine într-o Aventură Plină de Umor

Wish/Dorința: O Aventură Muzicală Disney de 100 de Ani
27 Noiembrie

Wish/Dorința: O Aventură Muzicală Disney de 100 de Ani

10 Filme de groază actuale pentru a-ți înfricoșa seara de Halloween
25 Octombrie

10 Filme de groază actuale pentru a-ți înfricoșa seara de Halloween

Afisha.md recomandă: Top 10 Filme Tomnatice pentru Toată Familia
25 Septembrie

Afisha.md recomandă: Top 10 Filme Tomnatice pentru Toată Familia

Filmul "Taximetrişti" intră pe Netflix pe 12 aprilie.
31 Martie

Filmul "Taximetrişti" intră pe Netflix pe 12 aprilie.

Vezi lista cu toate producțiile care se lansează în februarie pe Netflix
28 Ianuarie

Vezi lista cu toate producțiile care se lansează în februarie pe Netflix

Top evenimente