Raya și ultimul dragon, aventură despre maturizare și încredere

Raya are sabia tatălui ei, pe prietenul Tuk Tuk, o fărâmă dintr-un obiect care ar putea fi magic și o misiune: găsirea ultimului dragon.

Filmul Raya și ultimul dragon, o aventură epică produsă de Studiourile de Animație Disney, spune povestea unei lumi fantastice - Kumandra - unde, acum mult timp, oamenii și dragonii trăiau împreună în pace și armonie. Legătura dintre cele două specii era atât de strânsă, încât atunci când o forță malefică a amenințat tărâmul, dragonii s-au sacrificat ca să îi salveze pe oameni.

Peste cinci secole aceeași forță malefică își face apariția din nou, amenințând să distrugă întreaga lume. Acum este datoria unei fete războinice - Raya - să ia urma ultimului dragon legendar, faimos pentru puterile lui, și să îi readucă împreună pe oamenii dezbinați din ținut, reinstaurând pacea.

„Raya e o fată care a pierdut totul. E pe cont propriu, aproape că nu i-a rămas nimic, cu excepția sabiei tatălui ei, prietenul ei Tuk Tuk și o fărâmă dintr-un obiect care ar putea fi magic. Ea pornește către Kumandra în căutarea ultimului dragon - Sisu - cu speranța că animalul fantastic o va putea ajuta să aducă pacea în lumea ei”, spune producătorul Osnat Shurer.

De-a lungul călătoriei, Raya descoperă că are nevoie de mai mult decât un dragon pentru a salva lumea. “De fapt, acesta este drumul pe care Raya îl are de parcurs pentru a învăța să aibă încredere din nou, după ce în copilărie încrederea i-a fost zdrobită”, explică regizorul Don Hall.

Efortul Rayei de a găsi ultimul dragon și de a salva lumea e și o călătorie către sine, de autocunoaștere, o căutare plină de pericole, aventură, umor, noi prietenii și condimentată cu mici regrete și pierderi, cu furie și dorința de răzbunare. Așa Raya învață o lecție importantă, aceea a solidarității și încrederii.

Regia filmului este semnată de Don Hall și Carlos López Estrada, iar co-regizori sunt Paul Briggs și John Ripa. Producătorii sunt Osnat Shurer și Peter Del Vecho, iar scenariul este realizat de Qui Nguyen și Adele Lim.

Mitologia dragonului

Legendarul dragon de apă Sisu pe care Raya îl caută e cel în care își pune speranța pentru a salva ținutul. Pe măsură ce misiunea ei prinde contur, ea capătă încredere în puterea dragonului de a restabili un echilibru în Kumandra.

„În diferite culturi din Asia, inclusiv Asia de Sud-Est, există multă afecțiune pentru dragoni, dar e vorba de altfel de dragoni decât cei consacrați de filme ca Urzeala Tronurilor. Dragonii sunt un simbol al norocului, al puterii, al vieții, iar aceste aspecte sunt importante în film, mai ales că Raya e tot de inspirație asiatică”
, spune scenaristul Qui Nguyen.

“În Asia de Sud-Est există o tradiție puternică a femeilor care conduc, fie că armate sau grupuri de războinici. Sau conducătoare ale anumitor zone. La fel de puternic este și simbolul dragonului Naga, iar filmul îmbină aceste două simboluri”, spune Adele Lim.

Tema încrederii

Pe măsura ce povestea din filmul „Raya și ultimul dragon” a prins contur, au ieșit la suprafață două teme importante: unitatea și solidaritatea.
Am explorat adânc aceste două teme, ajungând la concluzia că ele sunt baza pentru tema principală a încrederii, care stă la baza călătoriei pe care o face Raya”, spune Don Hall.

Atmosfera pe care am vrut să o creăm în film este una a dragostei pentru lume, pentru familie, a bucuriei. Am căutat ancore emoționale pentru personaj și pentru aventura ei. Raya și-a pierdut tatăl și lumea în care a crescut și are acum șansa să recâștige o parte din lumea aceasta. Ne-am propus să explorăm toate aceste emoții, dar și să oferim o atmosferă amuzantă, aventuroasă”, spune scenaristul Adele Lim.

Filmul “Raya și ultimul dragon” poate fi vizionat cinematografe, în format dublat (2D și 3D).

source:Cinemagia.ro
0