Actorii a căror carieră a fost aproape ruinată de rolul dintr-un film

Trebuie să recunoaștem că foarte mulți actori au interpretat și roluri în filme care nu s-au bucurat de aprecierea publicului și au atras după sine critici.

Cariera foarte multor actori a fost afectată de anumite roluri din filme, indiferent de cât de surprinzătoare au fost acele filme sau cât de mult s-a investit în ele. Așadar, iată care sunt actorii a căror cariere a fost ruinată de un rol care nu le-a făcut cinste:

1. Taylor Lautner – Abduction (2011)

Îl știm pe Taylor Lautner din celebra serie Twilight, care l-a și făcut cunoscut. Însă, în ciuda acestui aspect, el a mai jucat și în alte filme, precum Abduction. Interpretarea sa nu a justificat prețul cerut pentru apariția lui în film, nici măcar entuziasmul publicului nu a putut compensa. Astfel, filmul s-a dovedit o dezamăgire. 

2. Nicolas Cage – Bangkok Dangerous (2008)

În mod cert, actorul Nicolas Cage nu mai are nevoie de nicio descriere, acesta având la activ nenumărate interpretări de succes în filme. Însă, filmul Bangkok Dangerous, apărut în anul 2008, este un remake al unui alt film, cu același nume, din anul 1999. Conform Rotten Romatoes, filmul a avut o poveste plictisitoare, obținând și un scor scăzut în ceea ce privește aprecierea publicului. 

3. Demi Moore – Striptease (1996)

La jumătatea anilor ’90, Demi Moore era cel mai bine plătită actriță, primind suma de 12,5 milioane de dolari pentru rolul din filmul Striptease. După apariția ei în film, actrița nu s-a mai bucurat de aceeași reputație, retrăgându-se ulterior din lumina reflectoarelor. Ulterior, ea a ajuns în atenția publicului odată cu relația și căsătoria cu Ashton Kutcher, de care s-a și despărțit.

4. Adam Sandler – Jack and Jill (2011)

Adam Sandler este cunoscut pentru mai multe filme, printre care Billy Madison, Happy Gilmore, The Wedding Singer, The Waterboy și Big Daddy. În ciuda mai multor filme ale sale de succes, nu putem spune același lucru și despre Jack and Jill, care a fost unul dintre filmele cu cele mai multe critici aduse. 

5. Halle Berry – Catwoman (2004)

Halle Berry s-a bucurat de un real succes în cariera sa, actrița câștigând și premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în filmul Monster’s Ball. Cu toate că ar fi putut să aibă orice rol își dorește, ea a ales să joace în Catwoman, un rol de care nu a fost foarte mândră.

6. Jennifer Lopez – Gigli (2003)

Nu doar pentru Ben Affleck filmul Gigli nu a adus foarte multe aprecieri, ci și pentru Jennifer Lopez. În ciuda faptului că a avut și câteva apariții memorabile, cum ar fi în Anaconda sau Out of Sight. Însă, după Gigli, aparițiile lui Jennifer Lopez au fost destul de puține – și-a împrumutat vocea în filmul de animație Ice Age și a mai jucat în The Boy Next Door.

7. Lindsay Lohan – I Know Who Killed Me (2007)

Înainte de filmul I Know Who Killed Me, Lindsay Lohan era o actriță apreciată la Hollywood, ajungând chiar să joace alături alte actrițe celebre, cum ar fi cu Meryl Streep în A Prairie Home Companion și cu Jane Fonda în Georgia Rule. Și-a câștigat aprecierea datorită filmelor The Parent Trap, Freaky Friday și Mean Girls, însă după thriller-ul I Know Who Killed Me, publicul era mai interesat de comportamentul său și de faptul că a ajuns la clinicile de dezintoxicare din cauza problemelor cu alcoolul si drogurile decât de cariera ei ca actriță. 

8. Orlando Bloom – Elizabethtown (2005)

Cu siguranță ai văzut și filme foarte bune în care a jucat Orlando Bloom, precum The Lord of the Rings sau Pirates of the Caribbean. Însă, interpretarea sa din Elizabethtown nu a ajuns să fie pe placul publicului și nici a criticilor, rolul său și întreg filmul fiind catalogate drept plictisitoare.

9. Meg Ryan – Proof of Life (2000)

În anii ’90, Meg Ryan era una dintre actrițele cunoscute pentru rolurile sale în comedii romantice. În acea perioadă, ea începuse o relație cu Russel Crowe, cu toate că ea era căsătorită cu Dennis Quad. Viața personală a actriței Meg Ryan a acaparat și cariera ei de actriță. În cadrul unui interviu pentru New York Times din anul 2019, actrița a mărturisit că eșecul filmului Proof of Life și relația cu Russel Crowe au reprezentat momente dificile pentru ea.

10. Pamela Anderson – Barb Wire (1996)

Până în anii ’89, Pamela Anderson era cunoscută pentru apariția sa în revista Playboy. Ulterior, a dorit să își înceapă și cariera în actorie. Filmul Barb Wire nu s-a dovedit un succes, iar foarte mulți au criticat abilitățile ei ca actriță.

source:Elle.ro
0