O tânără în vârstă de 23 de ani seamănă leit cu Rihanna

Nu-i ușor să fii vedetă, dar viața nu-i perfectă nici pentru cineva care seamănă perfect cu o celebritate. Yna Sertalf, în vârstă de 23 de ani, știe cel mai bine asta - aduce atât de bine cu Rihanna, încât chiar și mama ei o confundă cu celebra cântăreață. 

Dar în loc să aibă vreun avantaj din această asemănare incredibilă, Yna spune că mai degrabă se simte nemulțumită. Din păcare, toți cei cu care a încercat să aibă o relație se folosesc de aspectul ei fizic, relatează eva.ro.

Originară din Martinica, o insulă din Caraibe, tânăra trăiește în Franța și a realizat că seamănă cu Rihanna după ce unchiul ei i-a atras atenția asupra acestei legături fizice. Cu timpul, asemănarea a devenit și mai frapantă, mai ales că Yna a început să-și aranjeze părul și să se machieze la fel ca artista originară din Barbados. Efectul a fost aproape imediat, pe stradă fiind confundată cu Rihanna, însă ulterior ea a descoperit și partea mai puțin plăcută a acestei asemănări.

Tânăra a fost singură mai bine de un an după ce a rupt relația cu un iubit pentru că acesta era atras de asemănarea sa cu vedeta, nu de ea ca persoană.

De atunci, crede că cei care îi dau târcoale se laudă de fapt că sunt iubiții Rihannei. "Am fost singură un an, dar n-aș sta cu cineva care mă vede ca pe <<Rihanna>>, nu ca pe Yna. Când stau de vorbă cu cineva și aud de mai multe ori Rihanna, îi las baltă pentru că nu pot să-mi dau seama dacă el are fantezii cu Rihanna sau dacă vrea să mă cunoască pe mine. De asta sunt singură", a explicat ea.

"Am fost confundată de multe ori cu Rihanna. Mi se întâmplă mai ales când merg în locuri turistice. Îmi amintesc că o femeie m-a văzut și m-am făcut de rușine. Credea că vorbesc engleza și m-a întrebat dacă îmi poate face o poză, iar eu am fost de acord. Nu era prima dată. Dar când m-a întrebat: <<Chiar ești Rihanna?>, foarte încântată, am simțit că i-am rupt inima când i-am zis nu, dar până la urmă mi s-a părut amuzantă situația. Prietenii și familia se amuză și ei. Odată, mama a primit o revistă în cutia poștală, cu Rihanna pe copertă, și mi-a zis că a crezut că eram eu", a mai spus tânăra.

"Cel mai amuzant este atunci când oamenii vorbesc șușotind despre mine, crezând că au fost discreți. Mereu zâmbesc ca să le arăt că i-am auzit. E jenant. Dar când copiii încep să strige <<Uite-o pe Rihanna>> e drăguț. Uneori, chiar dacă le zic că nu sunt ea, ei cred că mint. Mereu le spun direct adevărul. Pentru că sunt mai grasă decât ea și vorbesc franceza, oamenii își dau seama destul de repede că nu sunt ea", a mărturisit Yna.

Deși nu s-a comparat niciodată cu Rihanna pe rețelele de socializare, cei 23.000 de admiratori pe care tânăra îi are pe Twitter îi scriu constant că seamănă cu vedeta și îi dau tag vedetei la aproape fiecare imagine pe care ea o postează, scrie Daily Mail.

"Arăți exact ca Rihanna, OMG", a scris cineva. "Seamănă cu Rihanna mai mult decât ea însăși", a remarcat alt utilizator.

Când Rihanna a lansat ultimul ei album, acum trei ani, o fată i-a scris pe Twitter: "Unde-i albumul?". "Mulți au redistribuit mesajul. Am fost amuzată, dar nu surprinsă", a povestit Yna. "Oamenii îmi spun direct Rihanna și nu mă întreabă care e numele meu. Uneori, chiar dacă întreabă, îmi zic <<O să te sun, Riri!>> și pe urmă mă tratează diferit", a adăugat tânăra.

source:Eva.ro
0