Rita Ora revine în 2021 pe scena muzicală cu o piesă nouă - Flame

Rita Ora revine în 2021 pe scena muzicală cu o piesă de impact, intitulată "Flame" și compusă pentru coloana sonoră a filmului "Twist". Artista este și distribuită în această peliculă ce se dorește a fi versiunea modernă a clasicei povești a lui Oliver Twist.

La aproape un an de la ultimul ei single, "How To Be Lonely", Rita Ora și-a propus să-și impresioneze fanii în 2021 cu o schimbare de stil muzical, dar și cu o apariție în filmul lui Martin Owen, "Twist".

Noul ei single se numește "Flame" și va fi lansat până la sfârșitul lunii ianuarie. Piesa este compusă de Dan Smith de la Bastille împreună cu MNEK și este inclusă pe coloana sonoră a filmului "Twist", transmite infomusic.ro.

""Flame" a fost compusă de ceva timp și are un mare potențial. A fost alegerea naturală pentru promovarea filmului și se potrivește foarte bine pe soundtrack", a declarat o sursă internă pentru tabloidul The Sun.

Pelicula "Twist" va avea premiera pe 29 ianuarie. Reinterpretarea modernă a romanului lui Charles Dickens o va avea pe Rita Ora distribuită în rolul versiunii feminine a lui Dodger. Reputatul actor britanic Michael Caine joacă și el în acest film, precum și Lena Headey, aka "Cersei Lannister" din "Game of Thrones".

"Vreau ca cel de-al treilea album să fie diferit de tot ce am făcut până acum"

În paralel cu această lansare, Rita Ora lucrează și la cel de-al treilea album de studio. Artista a declarat că își dorește să accepte noi provocări și să-și acorde o libertate mai mare în privința sound-ului.

"Au venit compozitori și producători din toată lumea la sesiunile de studio. Lucrez la materialul ăsta de aproape doi ani. Vreau ca cel de-al treilea album să fie diferit de tot ce am făcut până acum și să experimentez, să fiu provocată să-mi depășesc limitele."

Rita Ora a devenit cunoscută în 2012, odată cu lansarea single-ului "Hot Right Now". Piesa înregistrată împreună cu DJ Fresh a ajuns pe prima poziție în topul single-urilor din UK.

Câteva luni mai târziu a fost lansat albumul de debut al artistei, "Ora", care a urmat calea succesului pavată de primul hit. Discul a urcat în fruntea topului albumelor din Regatul Unit, Rita Ora devenind artista cu cele mai multe hituri în UK Singles Chart în 2012 - trei single-uri consecutive ("Hot Right Now", "R.I.P." și "How We Do (Party)") au ajuns pe prima poziție în acest clasament.