Tiesto, Rita Ora şi Jonas Blue au lansat un videoclipul piesei Ritual

Tiesto, acest veritabil Roger Federer al muzicii house şi dance revine cu un track perfect dansabil, "Ritual". Melodia este o colaborare cu Rita Ora şi Jonas Blue şi primeşte un videoclip cu coregrafii complexe şi cu accent pe dansul Ritei. Vă invităm să vizionaţi clipul în articol.

"Ritual" este un hit văratic şi o piesă dansabilă, cu clape care se succed în cascadă, ca la marile track-uri ale începutului de mileniu. Resimţim şi ceva influenţe de EDM clasic, cu sample-uri cu mult ecou şi o voce a Ritei care evocă şlagărele divelor din anii '90. Rita Ora dansează cu o trupă de tineri ce par scoşi din reclamele la jeanşi.

Piesa pulsează de euforie şi sub o lumină stroboscopică Rita Ora şi crew-ul său trăiesc vara din plin pe beat-urile lui Tiesto. Auzim şi ceva chitară acustică la început şi sample-uri de pocnit de degete. "Ritual" este prima colaborare a Ritei cu Tiesto şi cu Jonas Blue. Artista nu e totuşi străină de lumea muzicii dance, colaborând în trecut cu Calvin Harris. Rezultatul a fost hitul din 2014 "I Will Never Let You Down".

Ora a lucrat şi cu Avicii pe single-ul "Lonely Together" şi a fost în studio şi cu Kygo, având ca rezultat piesa "Carry On". Evident nu putem uita şi de featuring-ul cu Rudimental pe "Summer Love". Pe Jonas Blue îl cunoaştem pentru succesul piesei "Fast Car" din 2016, în vreme ce Tiesto nu mai are nevoie de nici o prezentare. Una dintre colaborările recente cu care a făcut senzaţie este "Jackie Chan", alături de Post Malone şi Dzeko. DJ Tiesto a mixat anul trecut la UNTOLD, cu un set flamboiant.

Luna trecută Rita Ora a surprins cu un cover după piesa lui Joni Mitchell, "Big Yellow Taxi". Tot atunci a cântat "Carry On" cu Kygo la The Tonight Show. Asta după ce în luna martie lansase clipul piesei "Only Want You", de pe al doilea album din carieră, "Phoenix", lansat în 2018.

Noul videoclip, "Ritual" a fost regizat de către Sophie Muller, care a lucrat cu Beyonce, Coldplay, No Doubt şi Radiohead, scrie infomusic.ro. A fost filmat la Londra şi are o coregrafie concepută de Aaron Sillis, care a insuflat mişcări noi echipelor de dans ale lui Katy Perry, Rihanna şi Justin Bieber.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md.