Motivul pentru care Elton John a izbucnit în lacrimi la un concert

Legendarul cântăreț Elton John (72 de ani) s-a întrerupt din cântat în timpul concertului susținut în Auckland, Noua Zeelandă, din cauză că și-a pierdut vocea, ca urmare a unei prenumonii.

Elton John cânta de aproximativ două ore la Auckland, când, în timpul melodiei Daniel, legendarul artist s-a oprit brusc și s-a aplecat pe pian, transmite Știri.md cu referire la Libertatea.ro

Apoi, cu ochii în lacrimi, Elton John le-a spus oamenilor: „Mi-am pierdut complet vocea, nu mai pot cânta. Trebuie să plec, îmi pare atât de rău…”. 

După aceea, Sir Elton John a părăsit scena, ajutat de membrii staff-ului său, în aplauzele puternice ale spectatorilor. Momentul a fost surprins pe imagini filmate de un spectator.

Ulterior, Elton John le-a mulțumit pe contul de Instagram celor care au venit în număr mare la concertul din cadrul turneului său de adio, şi-a cerut scuze și a explicat ce s-a întâmplat. 

„Am fost diagnosticat cu pneumonie, dar am încercat să vă ofer cel mai bun show posibil. Am cântat din toată inima, atât timp cât m-a ținut vocea. Sunt dezamăgit, foarte supărat şi îmi pare rău. Am dat tot ce-am avut mai bun. Mulţumesc tuturor pentru sprijinul extraordinar şi pentru dragostea arătată de-a lungul concertului din seara aceasta. Vă sunt etern recunoscător” a fost mesajul lui Elton John. 

Intitulat „Farewell Yellow Brick Road”, acesta este ultimul turneu mondial din cariera lui Elton John, care s-a întins pe o durată de 50 de ani. 

Turneul este programat să se încheie în decembrie 2020. Într-o carieră de cinci decenii, Elton John a primit 5 premii Grammy, a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40, fiind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor.