La Moscova a apărut o statuie uriașă a lui Ed Sheeran

Ed Sheeran este, aparent, extrem de iubit în Rusia. Înaintea concertului pe care îl va susține în Moscova, artistul britanic își va putea admira uriașa statuie din Gorky Park.

Popularitatea lui Ed Sheeran a ajuns la un nou nivel. O statuie uriașă a artistului britanic a apărut recent în faimosul Gorky Park din Moscova. Ed apare îmbrăcat într-un tricou acoperit de graffiti, o pereche de pantaloni scurți roșii și ochelari de soare stil aviator, postura sa fiind una neobișnuit de sexy.

Statuia măsoară aproape 5 metri și a fost observată de un utilizator Twitter britanic "prieten" cu cineva din Rusia.

"Apropo, am un prieten în Rusia, nu suntem cu adevărat prieteni, dar mi-a trimis un ceai rusesc și salutări de la soția lui. Nu asta vreau să spun, ci faptul că a văzut o statuie de 5 metri a lui Ed Sheeran construită într-un parc din Moscova. Wow.", a scris acesta pe Twitter.

View image on Twitter

Ed își va putea admira statuia vineri, 19 iulie, când va concerta în Moscova. Asta, desigur, dacă nu a văzut deja pozele care circulă pe internet, scrie infomusic.ro.

Săptămâna trecută, Ed Sheeran a lansat un nou material de studio, intitulat "No. 6 collaborations". Materialul cuprinde colaborarea cu Justin Bieber, pentru piesa "I Don't Care", precum și featuring-uri cu Bruno Mars, Eminem și 50 Cent, Cardi B, Camila Cabello, Travis Scott și Ella Mai, printre alții.

Potrivit lui Ed Sheeran, acest nou proiect, ce include 15 piese și 22 de featuring-uri, a fost inspirat de colaborările sale cu Beyonce și Andrea Bocelli.

"După ce am lucrat cu Beyoncé și Andrea Bocelli, și i-am avut pe amândoi ca invitați pe single-ul "Perfect", am început o chestie pe laptop-ul meu, "No. 6 collaborations". Și de-a lungul anului, cât am fost plecat în turneu, de fiecare dată când mă întâlneam cu cineva pe care îl admiram, am simțit că e prima dată când mi-am permis să le spun: <>. Pentru mine, acesta este un album de tip compilație, pe care am colaborat cu artiștii pe care îi apreciez", a detaliat Ed.

Pe 3 iulie, Ed Sheeran a concertat pentru prima oară în România. Show-ul a avut loc pe Arena Națională și a fost deschis de Zara Larsson și James Bay.