Top 3 actrițe care au recurs la schimbări drastice pentru un rol în film

Când ești una dintre cele mai iubite și apreciate actrițe de la Holywood, ești dispusă să faci orice sacrificiu pentru un rol perfect.

Așa s-a întâmplat și în cazul actrițelor, Charlize Theron, Mila Kunis sau Meryl Streep, transmite Știri.md cu referire la Libertatea.ro.

Fie că au fost nevoite să slăbească, să își tundă părul foarte scurt sau să accepte să fie machiate strident sau să apară cât mai naturale în fața camerelor, multe dintre actrițele de la Hollywood au acceptat provocarea pentru a demonstra că sunt cele mai bune. 

Așa cum era de așteptat, schimbările lor de look nu au fost în zadar, pentru că vedetele au fost recompensate cu premii importante și aprecieri din partea criticilor de film. 

Charlize Theron a acceptat să îi fie smulse sprâncenele În filmul „Monster, din 2003, Charlize Theron Charlize Theron o interpretează pe Aileen Wuornos, o prostituată devenită criminal în serie și executată în 2002, anul în care au început filmările la pelicula regizată de Patty Jenkins.  

Pentru acest rol, actrița s-a îngrășat aproape 14 kilograme, a acceptat să îi fie smulse sprâncenele și și-a pus dinți falși. 

Transformarea impresionantă și interpretarea de excepție i-au adus lui Charlize Theron un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal, potrivit VIVA!.  

Schimbarea pentru „Tully” a fost una mult mai complicată. Cele aproape 16 kilograme în plus pentru rolul din filmul american regizat de Jason Reitman au reprezentat o transformare „brutală” și i-a fost foarte greu să scape de ele, după cum a mărturisit Charlize Theron. 

„Am fost bolnavă, nu puteam pierde în greutate. Mi-am sunat doctorul și i-am spus: "Cred că voi muri. Mi-a răspuns: Nu (vei muri), ai 41 de ani, calmează-te", a povestit actrița pentru revista Variety. 

Pentru rolul de balerină din filmul „Black Swan, Mila Kunis a slăbit mai bine de nouă kilograme. A reușit să ajungă la greutatea dorită în cinci luni de zile, vreme în care prietenii și familia au fost îngrijorați de starea ei de sănătate. 

Despre această transformare, Mila Kunis spune că nu i-a făcut plăcere și, pentru că nu era încântată de felul cum arăta, purta haine foarte largi. Ajunsese să cântărească 43 de kilograme și spune despre acea perioadă că arăta precum Gollum din „Stăpânul Inelelor. 

Deși pentru a slăbi a ținut o dietă vreme de cinci luni, Mila Kunis a mărturisit că a avut nevoie doar de cinci zile pentru a recupera kilogramele pierdute. 

Meryl Streep stătea câte două ore în fiecare zi în cabina de machiaj pentru a intra în pielea personajului Margaret Thatcher, pe care l-a interpretat în filmul „The Iron Lady”, din 2011. 

A purtat proteză dentară și o mască facială, cu ajutorul căreia a avut pomeții și pielea asemănătoare cu a „Doamnei de fier. Interpretarea din filmul biografic bazat pe viața fostului premier al Regatului Unit, Margaret Thatcher, i-a adus lui Meryl Streep premiul Oscar pentru cea mai bună actriță.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md.