Rihanna își dă propriul tată în judecată

Rihanna îl dă în judecată pe tatăl ei și pe partenerul acestuia de afaceri, Moses Joktan Perkins, acuzându-i pe cei doi că îi exploatează numele, scrie elle.ro.

ET a obținut documentele de la tribunal și se pare că Robyn Rihanna Fenty (numele complet al artistei) susține că tatăl ei și partenerul acestuia de afaceri au prezentat „în mod eronat și fraudulos terților și publicului” că Fenty Entertainment, LLC, compania acestora, este afiliată cu Rihanna și are autoritatea de a acționa în numele ei.

Artista continuă cu acuzațiile, din documente reieșind faptul că Rihanna susține că cei doi au încercat să obțină milioane de dolari de la terți în schimbul unor promisiuni false. Aceștia susțineau că erau autorizați să acționeze în numele ei sau că aceasta va concerta în diferite locuri din lume. De exemplu, se pare tatăl ei și partenerul acestuia au încercat să organizeze 15 concerte în America Latină în 2017, fără a avea autorizația artistei.

Rihanna susține și că în luna august 2018, tatăl ei și Perkins au încercat să înregistreze „Fenty” ca marca înregistrată pentru o linie de hoteluri boutique, însă nu au reușit acest lucru.

Potrivit documentelor, Rihanna le-a zis în nenumărate rânduri să înceteze „să exploateze numele și reputația asociată cu brandul Fenty”, însă cei doi au ignorat-o.

source:Elle.ro
1