Actriţa mexicană Edith Gonzales a decedat la vârsta de 54 de ani

Actriţa mexicană Edith Gonzales, cunoscută pentru roluri în telenovele realizate după anii 1990, a decedat la vârsta de 54 de ani, relatează site-ul ElUniversal.com.

Edith Gonzales a decedat joi dimineaţă la Spitalul Interlomas, situat în Ciudad de Mexico, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.

În august 2016, actriţa Edith Gonzales a anunţat că avea cancer ovarian. Edith González s-a născut la 10 decembrie 1964.

La vârsta de 4 ani debutează în telenovela „Cosa juzgada". La 8 ani Edith juca în filmul „El rey de las gorillas" şi la numai 13 ani cunoaşte gustul succesului cu rolul din „Los ricos también lloran (Şi bogaţii plâng)", unde joacă alături de deja celebra Veronica Castro.

În 1999, după rolul din „Dragostea invinge”, Edith şi-a întrerupt cariera plecând la Paris pentru a studia baletul şi limba franceză.

În 1993, a jucat în „Inimă sălbatică / Corazon Salvaje”, unde a fost partenera regretatului Eduardo Palomo. Este filmul care îi aduce celebritatea în întreaga lume, implicit în România, unde telenovela a fost urmărită de milioane de oameni după 1990.

În 2001 revine cu alt rol memorabil în „Salome”, iar telenovela ajunge în peste 20 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România, unde a avut un succes imens.

Edith Gonzalez a vizitat România în aprilie 2007, având o scurtă participare în telenovela ”Inimă de Ţigan”, difuzată de postul Acasă Tv, unde a interpretat rolul unei faimoase producătoare care vine în România pentru a se informa asupra obiceiurilor şi tradiţiilor ţiganilor.

Actriţa era căsătorită din 2010 cu omul de afaceri mexican Lorenzo Lazo şi avea o fiică în vârstă de 15 ani, pe nume Constanza.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md.

source:Mediafax.ro
0