Abonează-te la mailingul nostru săptămânal, pentru a fi la curent cu principalele evenimente din țară

Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova

Publicat: 15 ianuarie 2022

Astăzi, pe data de 15 ianuarie, se împlinesc 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. În această zi, Republica Moldova sărbătorește Ziua Națională a Culturii.

Ministerul Culturii a început această zi pe aleea clasicilor unde au depus flori la bustul marelui poet.

Acest lucru îl transmite Primăria Municipiului Chișinău, și de asemenea că toate acțiunile și manifestările organizate se vor difuza în regim online.

În așa mod, iubitorii de cultură și poezie, au oportunitatea să urmărească pe rețelele de socializare ale Direcției de Cultură mai multe evenimente tematice precum:

  • recitaluri de poezie
  • programe artistice
  • discuții cu tematică eminesciană
  • expoziții de cărți și picturi
  • discuții cu mai mulți autori autohtoni

Viața lui Mihai Eminescu, căruia îi este dedicată această sărbătoare, va fi redată și în cadrul unor discuții deschise conduse de mai mulți critici literari. Acestea se vor desfășura în cadrul Bibliotecii Naționale "B. P. Hasdeu". Pe lângă acest lucru, BNRM organizează și o expoziție culturală unde se vor expune oaspeților mai multe documente și publicații din colecția Bibliotecii.

Expoziția promite a prezenta peste 300 de titluri ale personalităților culturale, omagiate în anul 2021, care au contribuit prin lucrările sale la dezvoltarea marcantă a literaturii și culturii românești pe care o avem, și trebuie să o prețuim astăzi.

O altă expoziție, cu genericul "Mihai Eminescu - mit fundamental al culturii", expune aproximativ 120 de documente din colecția Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, despre viața, personalitatea și creația lui Mihai Eminescu.

source:știri.md
0