Festivalul Lupilor 2022: Ce program ne așteaptă în acest an?

Publicat: 1 august 2022

Sub vuietul Codrilor și răsunet de bucium, Festivalul Lupilor te poartă de la origini la prezent, de la străbun la modern, dintr-o lume în alta, acolo unde se contopesc legendele neamului. Lasă rutina și grijile acasă și evadează de zgomotul urban în inima naturii.


Camping "Fiu de Dac și de Zeiță"

În perioada 12-14 august deschidem porțile spre tărâmul Dacic în Codrii Moldovei!

Legenda reînvie în inima naturii, sub vuietul Codrilor și urletul Lupilor, iar artele se contopesc într-un amalgam de capodopere. Pentru prima dată, publicul va descoperi Lupii lui Calancea într- o nouă amploare, mai liberi, mai sălbatici, mai aproape de origini.

Timp de trei zile, teritoriul festivalului va servi drept spațiu de creație, unde se vor împleti legende, se vor spune povești, se va cânta și dansa, vor avea loc ateliere meșteșugărești și recitaluri, șezători și ritualuri, se va face chef și voie bună.

În data de 12 August 2022 o dată cu deschiderea festivalului de la ora 18:00, o să avem parte de degustare de bucate, descoperiri de legende, plimbări prin Pădurea Strămoșilor.

Alături de Dj Markus Lawyer și alți Dj o să lansăm piese la apus, cu fuziuni de voci și instrumente din folclor.

Pe 13 August 2022 la ora 11:00 se deschid porțile unde vom avea ateliere de meșteșugărit, masterclass-uri de olărit și pictură, expoziții și târg de artizanat, prestații teatrale, quest-uri prin pădure, meditații și yoga sub cerul liber, zona de distracții cu leagăne și spațiu de joacă pentru copii, Dansul Sânzienelor și al Nimfelor Dace, lupte cu gladiatori și Bătăliile Dacilor, recital de balade și muzică acustică la scena mică.

Prestația Lupilor lui Calancea, Surorile Osoianu, GUZ, Ansamblul Plăieșii, ADDA, Ansamblul Ștefan Vodă, Frate Gheorghe;

În ultima zi de Camping – 14 August 2022, vă așteaptă o bibliotecă mobilă, povestirea legendelor și poveștilor, ateliere de ceramică, masterclass-uri de împletire a coronițelor, face painting și tatuaje, plimbări cu bicicleta și ATV-uri, tir cu arcul.

Prestație: Satoshi, Guz & Kapushon, Dj Markus Lawyer, Paraziții

Prețuri:

  • 12.08 – 280 lei (acces doar în zona festivalului)
  • 13.08 – 390 lei (acces doar în zona festivalului)
  • 14.08 – 390 lei (acces doar în zona festivalului)
  • 12-14.08 – 980 lei (abonament cu acces doar în zona festivalului)
  • 12-14.08 – 1200 lei (abonament ce include accesul în zona festivalului și zona camping)

Atenție!

  • Copiii pâna la 7 ani au acces gratuit.
  • Costul cu camping include doar zona rezervată pentru camping. NU include cort, covoraș, sac de dormit etc

Biletele online pot fi procurate aici.


Fuziune Simfonică


În seara de 18 august, pe scena Grădinii Botanice din Chișinău, clasicul și folclorul se vor contopi într-o simbioză concertistică spectaculoasă. Laura Bretan, Dinastia Botgros și Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale își dau întâlnire într-o fuziune de tradiții și muzică simfonică, armonios conturată de către Alex Calancea Band.

Petrece o seară enesticiană în parc și trăiește vibrația corzilor sub cerul liber. Te vom surprinde cu emoții care te vor copleși, și care vor rămâne în călătoria Festivalului Lupilor!

  • Organizatori: Media Show Grup și Alex Calancea
  • Sub egida: Ministerul Culturii al Republicii Moldova

Prețuri:

  • Sectorul VIP 450 lei
  • Sectorul A 340 lei
  • Sectorul B 260 lei
  • Sectorul C 190 lei

Atenție! Copiii pâna la 7 ani au acces gratuit.

Biletele online găsi aici.


Lupii lui Calancea și Lăutarii lui Botgros

Când se întâlnesc Lupii lui Calancea și Lăutarii lui Nicolae Botgros, răsună văile și tremură pământul sub picioare! Pe 19 august, la Grădina Botanică din Chișinău, vei redescoperi folclorul într-o manieră inedită, modernizată. 

De la origini la prezent, de la doine la hore, de la plâns la râs, vino să trăiești o adevărată explozie de emoții și să asculți chemarea strămoșească.

Concertul va încinge atmosfera de mișcare a corpului, în vibrații sălbatice de dans.

  • Organizatori: Media Show Grup și Alex Calancea
  • Sub egida: Ministerul Culturii al Republicii Moldova

Prețuri:

  • Sectorul VIP 450 lei
  • Sectorul A 340 lei
  • Sectorul B 260 lei
  • Sectorul C 190 lei

Atenție! Copiii pâna la 7 ani au acces gratuit.

Bilete online puteți găsi aici.

source:Afisha.md
0