Abonează-te la mailingul nostru săptămânal, pentru a fi la curent cu principalele evenimente din țară

Doina Descalui va fi portdrapelul Moldovei la Jocurile Olimpice de Iarnă

Doina Descalui portdrapel al Moldovei la Jocurile Olimpice de Iarnă

Ieri, 25 ianuarie, a avut loc ședința ordinară a Comitetului Executiv al Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova. La această ședință a fost discutat procesul de pregătire și participare a Republicii Moldova la ediția de iarnă a Jocurilor Olimpice. Acestea se vor desfășura în perioada 4-20 februarie la Beijing, China.

Membrii Comitetului Executiv au aprobat lotul naționalei noastre olimpice. De asemenea, a fost anunțat portdrapelul delegației - Doina Descalui, care va concura în proba de sanie. De asemenea, din lotul național mai fac parte 4 sportivi ce vor concura la proba de biatlon:

  1. Mihail Usov
  2. Maxim Makarov
  3. Alina Stremous
  4. Alla Gylenco.

Echipa Afisha.md urează mult succes sportivilor care ne vor reprezenta țara!

source:Afisha.md
0