10 filme pentru tine și cei mici, perfecte de văzut de Ziua Copilului

Pentru că e Ziua Copilului, ne-am gândit să compilăm o listă de filme cu care să-i distrezi pe cei mici, dar care să nu te plictisească nici pe tine.

Probabil că pe unele dintre ele le cunoști bine deja din propria copilărie, în timp ce pe altele merită să le descoperi acum.

E.T. (r. Steven Spielberg)

Povestea băiatului care se împrietenește cu un extraterestru pe care îl ascunde de restul lumii pentru a-l ajuta să se întoarcă pe planeta lui este inspirată de un prieten imaginar pe care Spielberg l-a inventat în copilărie după divorțul părinților lui. Filmul E.T. a ajuns un reper al culturii pop pe care cei mai mulți dintre noi l-am văzut în copilărie și care sigur va fi apreciat și de copiii zilelor noastre.

Harry Potter

De Ziua Copilului nu ai cum să dai greș cu filmele francizei Harry Potter, care sunt nu mai puțin de opt. Iar dacă ai impresia că primele episoade ale seriei sunt prea light, vei descoperi cum treptat acțiunea va lua o turnură din ce în ce mai întunecată. În plus, vei vedea cum Daniel Radcliffe, Emma Watson & co. cresc sub ochii tăi.

Frozen (r. Jennifer Lee, Chris Buck)

Dacă vrei să nu rămâi pe dinafară și să înțelegi care e treaba cu Elsa și Regatul de Gheață și de ce copiii tăi te roagă să le iei obiecte imprimate cu fața ei, e musai să vezi Frozen. Animația Disney a câștigat două premii Oscar și este inspirată de basmul Crăiasa Zăpezii al lui Hans Christian Andersen, punctând totodată la capitolul replici smart & witty.

Finding Neverland (r. Mark Foster)

Avându-i în rolurile principale pe Johnny Depp și Kate Winslet, Finding Neverland este despre J.M. Barrie, autorul lui Peter Pan, și relația pe care a avut-o cu o familia care i-a servit drept inspirație pentru opera care l-a făcut celebru.

The Lion King (r. Roger Allers, Rob Minkoff)

Dacă cei mici au văzut deja filmul The Lion King lansat anul trecut, poate ar fi cazul să le arăți și clasicul desen animat făcut de Disney în 1994 și care a făcut istorie.

Home Alone (r. Chris Columbus)

Știm, Home Alone este filmul de văzut (de fapt, revăzut pentru a zecea oară) de Crăciun, dar cum ar fi să rupi tradiția și să îl (re)vezi împreună cu cei mici de Ziua Copilului?

Inside Out (r. Pete Docter)

Inside Out este o animație Pixar ce a avut premiera chiar la festivalul de film de la Cannes și a câștigat și Oscarul pentru cea mai bună animație. Emoțiile ce ghidează o fetiță sunt personificate și vedem cum acestea influențează alegerile ei.

The Sound of Music (r. Robert Wise)

Bazat pe musicalul omonim de pe Broadway, The Sound of Music îi are în distribuție pe Julie Andrews și Christopher Plummer și spune povestea Mariei, care ajunge să fie guvernantă pentru cei șapte copii ai unui căpitan de marină văduv și extrem de autoritar. Cei doi vor ajunge să se căsătorească, dar povestea de dragoste va fi umbrită de amenințarea nazismului.

Shrek (r. Andrew Adamson, Vicky Jenson)

Shrek este probabil una dintre cele mai bune animații de comedie făcute la Hollywood, așa că poți să mergi la sigur cu ea. În plus, este printre primele filme care au reevaluat clasicele stereotipuri despre cum ar trebui să fie personajele pozitive și cele negative. Iar un film mainstream care să dea de gândit nu e tocmai puțin lucru.

The Isle of Dogs (r. Wes Anderson)

Al doilea film de animație regizat de Wes Anderson are loc într-un viitor distopic în care Japonia este afectată de o gripă canină. Pentru a scăpa de focarul de infecție, toți câinii sunt exilați pe o insulă devenită groapă de gunoi. Un copil orfan pornește într-o căutare a cățelului pierdut și împreună cu niște companioni canini va afla de o conspirație la adresa patrupedelor. O poveste care te va ține cu sufletul la gură de Ziua Copilului.

source:Elle.ro
0