Vezi cine sunt marii câștigători a premiilor Emmy 2018

Cele mai bune producţii de televiziune au fost premiate luni seară în cadrul galei cu numărul 70 a Primetime Emmy, eveniment desfăşurat la Microsoft Theatre, în Los Angeles, potrivit Variety.com.

Marele câştigător al serii a fost The Marvelous Mr. Maisel. Serialul şi-a adjudecat mai toate premiile secţiunii comedie – Cel mai bun serial de comedie, Cea mai bună actriţă principală şi Cea mai bună actriţă secundară, în vreme ce creatoarea seriei, Amy Sherman-Palladino a fost premiată atât pentru regie, cât şi pentru scenariu. The Marvelous Mr. Maisel a luat, tot anul acesta, şi Globul de Aur.

La categoria dramă premiile au fost împărţite între The Americans şi The Crown, în vreme ce Game of Thrones s-a ales cu trofelul pentru Cel mai bun serial – dramă şi Cel mai bun actor în rol secundar.

Ceremonia a fost prezentată de către gazdele Saturday Night Live, Colin Jost şi Michael Che. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, HBO nu a mai dominat evenimentul – s-a ales însă cu 23 de premii, exact numărul de trofee care a mers şi către producţiile Netflix. Unul dintre momentele inedite ale serii a fost cel în care câştigătorul premiului pentru cel mai bun regizor al unui spectacol de varietăţi, Glenn Weiss, a folosit momentul chemării pe scenă pentru a-şi cere în căsătorie iubita.

Iată lista completă a câştigătorilor:

- Cel mai bun serial TV -dramă
Game of Thrones
- Cel mai bun serial TV-comedie
The Marvelous Mrs. Maisel
- Cel mai bun actor într-un serial TV-dramă
Matthew Rhys, The Americans
- Cea mai bună actriță într-un serial TV-dramă
Claire Foy, The Crown
- Cel mai bun actor într-un serial TV – comedie 
Bill Hader, Barry
- Cea mai bună actriță într-un serial de comedie
Rachel Brosnahan, The Marvelous Mrs. Maisel
- Cea mai bună mini-serie tv
The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story
- Cel mai bun film pentru televiziune
Black Mirror: „USS Callister”
- Cel mai bun actor într-o mini-serie sau film de televiziune
Darren Criss, The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story
- Cea mai bună actriță într-o miniserie sau film de televiziune
Regina King, Seven Seconds
- Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramă
Peter Dinklage, Game of Thrones
- Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial dramă
Thandie Newton, Westworld
- Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie
Henry Winkler, Barry
- Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie
Alex Borstein, The Marvelous Mrs. Maisel
- Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune
Jeff Daniels, Godless
- Cea mai bună actriță în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune 
Merritt Wever, Godless
- Cea mai bună actriță guest star într-un serial dramă
Samira Wiley, The Handmaid’s Tale
- Cel mai bun actor guest star într-un serial dramă
Ron Cephas Jones, This Is Us
- Cea mai bună actriță guest star într-un serial comedie
Tiffany Haddish, Saturday Night Live
- Cel mai bun actor guest star într-un serial comedie
Katt Williams, Atlanta
- Cel mai bun prezentator al unei emisiuni tip reality show
RuPaul, RuPaul’s Drag Race
- Cea mai bună emisiune tip reality show/competiție
RuPaul’s Drag Race
- Outstanding Variety Sketch Series:
Saturday Night Live
- Structured Reality Program:
Queer Eye
- Outstanding Short Form Nonfiction Or Reality Series
Anthony Bourdain: Explore Parts Unknown
- Unstructures Reality Program:
United Shades of America With W. Kamau Bell
- Outstanding Directing For a Comedy Series
The Marvelous Mrs. Maisel „Pilot”
- Outstanding Directing For a Drama Series
The Crown, „Paterfamilias”
- Outstanding Directing For a Limited Series, Movie or Dramatic Special
The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story „The Man Who Would Be Vogue”

source:Cinemagia.ro
0