Sabia cu laser din primul film Star Wars a fost retrasă din licitaţie

Sabia cu laser a lui Luke Skywalker din primul film al seriei „Star Wars'', una dintre armele simbol folosite în cinematografie, a fost retrasă dintr-o licitaţie Profiles in History după ce mai mulţi fani au pus sub semnul întrebării autenticitatea ei.

Obiectul urma să fie licitat joi, iar valoarea lui era estimată la aproximativ 200.000 de dolari. Despre sabie s-a spus că a fost folosită de actorul Mark Hamill, interpretul Skywalker în „Star Wars: A New Hope", şi că a fost creată de Roger Christian, scenograf laureat cu Oscar.

Christian a transmis casei de licitaţii o scrisoare de autenticitate. „Având în vedere informaţiile contradictorii privind originea sabiei cu laser a lui Roger Christian, Profiles in History a decis să retragă obiectul din licitaţie până când domnul Christian va clarifica situaţia”, a transmis directorul Joe Maddalena într-un comunicat citat de Reuters.

Mai mulţi fani „Star Wars” s-au întrebat, după anunţul făcut de casa de licitaţii, dacă sabia cu laser a fost într-adevăr folosită de Hamill sau este o replică ori un prototip.

Filmele „Star Wars” au generat încasări de miliarde de dolari, la nivel global, iar obiecte care au fost folosite în saga SF ajung la preţuri mari în licitaţii. Spre exemplu, o altă sabie folosită de Skywalker a fost vândută, anul trecut, pentru 450.000 de dolari.