Disney a anunţat încă trei filme Star Wars, dar a amânat lansarea filmului Avatar

Calendarul lansărilor Disney a fost actualizat recent de companie, iar pe listă şi-au făcut loc trei noi filme Star Wars, anunţate pentru 16 decembrie 2022, 20 decembrie 2024 şi 18 decembrie 2026, scrie Deadline.com.

Odată cu noile producţii însă, a fost nevoie de câteva modificări ale lansărilor deja anunţate – este cazul sequel-urilor Avatar. Avatar 2 urma să fie lansat anul viitor, pe 18 decembrie, însă va debuta abia pe 17 decembrie 2021. Avatar 3 se mută pe 22 decembrie 2023, al patrulea film din serie va ajunge în cinematografe pe 29 decembrie 2025, iar al cincilea abia pe 17 decembrie 2027, scrie cinemagia.ro.

Ad Astra, un alt titlu al companiei 20th Century Fox, preluată de Disney, îşi mută lansarea din mai în septembrie, anul acesta.

Filmele live-action Mulan şi Cruella vor fi lansate anul viitor, la fel şi Death on the Nile, sequel-ul lui Murder on the Orient Express.

Dacă Cruella va debuta pe 23 decembrie 2020, data de 18 îi este rezervată unei noi adaptări a celebrului musical West Side Story (în regia lui Steven Spielberg).

Artemis Fowl, ce are la bază romanul fantasy din 2001 a lui Eoin Colfer, se mută din 9 august, anul acesta, pe 29 mai 2020.

Star Wars: The Rise of Skywalker, capitolul 9 al seriei, se va lansa anul acesta, pe 20 decembrie.

source:Cinemagia.ro
0