Expres-cursul de Color Grading cu Ilia Crestincov

PreviewImage

În perioada 27 februarie - 3 martie  la Mediacor va avea loc un Expres-cursul de Color Grading cu Ilia Crestincov.

Acesta e primul și singurul curs despre corecția culorilor, în Moldova, dedicat tuturor celor interesați de post-producția video.

Aici vei învăța:

  • care sunt bazele corecției culorilor
  • cum să faci grading la computerul de acasă, fără echipament specializat
  • cum să lucrezi cu referințele
  • ce înseamnă matching diversity în funcție de cadre
  • cum să calculezi corect culorile pe tot parcursul video-ului

Cursul se potrivește pentru:

  • începători în Color grading
  • producători video cu și fără experiență
  • regizori și DoP (Directors of Photography) interesați de ajustarea culorilor în post-producție

La curs vom lucra în programele DaVinci Resolve și Baselight.

Cursul presupune 3 niveluri.
Poți rezerva participarea la toate 3 sau la unul dintre ele la alegere, în funcția de disponibilitatea și interesul tău față de subiect. La procurarea cursului integral se aplică 15% reducere. La procurarea modulelor 1+2 sau 2+3, se va aplica 10% reducere.


1 modul: 27-28 februarie, 14:00 - 17:00 - Coloring Basics. Aici vei afla cum să înțelegi și interpretezi corect culorile în film. Nivelul e potrivit pentru studenții de la Producție video, videografi începători și cei care își doresc să dea startul unei cariere în producția video.


2 modul: 1-2 martie, 14:00 - 17:00 - Color Grading Tools. Aici vei învăța cum să lucrezi la culori în programe speciale. Nivel potrivit pentru amatorii în producție video, care își doresc să-și perfecționeze abilitățile și cunoștințele.


3 modul: 3 martie, 12:00 - 17:00 - Creative Commons. Nivel potrivit pentru videografi cu experiență și pentru cei interesați în mod special de lucrul la culori în prost-producție.


E adevărat că imaginea poate spune mai multe decât o mie de cuvinte. Ba mai mult, imaginea poate transmite o emoție, o stare, o dispoziție, iar pentru asta e destul doar să ajustezi culorile. Unul și același peisaj poate fi scăldat în soare - pentru a transmite lumină și optimism sau… poate să fie scufundat în umbre și întuneric - pentru a face cadrul sumbru și enigmatic. Cu ajutorul culorilor, se poate spune o poveste.


Pixar, maeștri ai storytellingului, creează o serie de scenarii de colorizare înainte de a începe producția. Ei indică paleta de culori care va fi folosită pentru fiecare scenă - pentru a reda dispoziția poveștii întocmai.


În țara noastră există cel mult 7 specialiști în Color Grading. Ilia Crestincov este rezident Mediacor și unul dintre puținii specialiști în Baselight Coloring, care lucrează în studiou specializat. Ilia are peste 12 ani de experiență în producție și post-producție video, iar în acest an, pentru prima dată lansează propriul curs. Ilia a lucrat pentru branduri precum: Orange, Viorica Cosmetic, MAIB, Radler, Ginia, Kikoman, Cosmos in buzunar și artiști din România: Matteo, Runa, Emilia. În anul 2022, Ilia a lucrat la corecția culorilor în filmele Pandemia.md, The Honey Movie, Live in M?


Costul cursului:

  • Modul 1 - Coloring Basics - 1200 lei
  • Modul 2 - Color Grading Tools - 2000 lei
  • Modul 3 -Creative Commons- 2800 lei

La procurarea modulelor 1+2 sau 2+3 se aplică 10% reducere din cost.
La procurarea cursului integral, adică modulele 1+2+3, se aplică 15% reducere.

Desfășurarea acestui curs este posibilă cu susținerea USAID Moldova și a Guvernului Suediei, prin proiectul Tehnologiile Viitorului.




Chișinău, str. Alexei Mateevici, 60
1200 - 2800 Lei
+37322896499