Atenție! Pentru acest eveniment biletele sunt vândute. Aveți posibilitate să procurați bilete la evenimentele din 30 sau 31 octombrie accesând link-ul aici.
Îndrăgita actriță Masha Mashkova, pentru prima dată vine la Chișinău, cu premiera unei monodrame, în care-și propune să descopere tainele unui jurnal intim, rătăcit mai bine de un secol prin arhivele familiei.
Întâmplarea face ca stră-străbunica Mashei, pe nume Melania Sevruk, să fi trăit povestea ei de iubire în Basarabia, în perioada anilor 1875-1905 cu Evghenii Zelensky, un intelectual care a fost exilat din Harkov la Chișinău, al cărui nume a fost uitat în mod deliberat în vremurile sovietice.
În anul 2005 jurnalul stră-străbunicii, printr-o ironie mistică a sorții, ajunge în mâinile Mashei Mashkova, care inițiază o adevărată investigație istorică pentru a descifra aspectele pe care vrea să i le șoptească destinul. Descoperirea mărturiilor scrise de mâna stră-străbunicii ei, au provocat-o să facă cale lungă, pentru a găsi unde stau ascunse originile arborelui său genealogic și care este adevăratul conflict al istorie. Și a găsit!
În distribuție:
Evenimente similare