Istoria creării
„În 1868, guvernul egiptean i-a propus lui Verdi să scrie o operă cu prilejul inaugurării unui nou teatru la Cairo. Compozitorul a respins comanda inopinată. În 1870, tratativele au fost reluate prin intermediul libretistului francez Camille du Locle, care i-a trimis lui Verdi scenariul Aidei.
Verdi, pasionat de acest subiect, care avea la bază o veche legendă egipteană, a consimţit să scrie opera şi, curînd după aceea, a început să lucreze la întocmirea unui plan detaliat al Aidei împreună cu du Locle, care a fost însărcinat să scrie libretul în proză, în limba franceză.
Pe baza acestui libret, Antonio Ghislanzoni a scris textul italian în versuri. Sîmburele principal al dramaturgiei Aidei îl constituie conflictul tragic dintre năzuinţa spre libertate, spre fericire, pe de o parte, şi forţa nefastă a asupririi, a violenţei, pe de altă parte.
Aceasta este una dintre temele principale, care trece prin întreaga creaţie a lui G.Verdi”.
Atenție! Rugăm respectuos spectatorii noștri să respecte ora începerii spectacolului pentru a evita incomoditățile create în sala din cauza întârzierilor. Cei care totuși întârzie vor fi rugați să se așeze pe locurile rămase libere la balcon până la pauză de antract.

Joi, 22 septembrie, ora 18:00 la Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" din Chișinău va fi prezentată opera în patru acte de Giuseppe Verdi: "AIDA"