Studiourile Pixar sunt răspunzătoare de câteva dintre cele mai iubite animaţii din toate timpurile şi, dacă noul lor lungmetraj, Luca, nu este nici pe departe la fel de ambiţios ca unele titluri anterioare, iată că această poveste a unei vieţuitoare marine ce se infiltrează într-un sătuc de pescari italieni bifează lecţii de viaţă necesare atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţii lor. Îl recomandăm aşadar din toată inima, mai ales pentru că îşi îndeamnă spectatorii să-şi urmeze visurile şi să nu bage în seamă obstacolele.
Acţiunea are loc în anii '50 sau '60 pe coasta Italiei, într-un orăşel a cărui cromatică şi arhitectură terasată amintesc de celebrele Cinque Terre. Doar că totul începe nu pe uscat, ci în apă, unde îl întâlnim pe Luca (Jacob Trembley, devenit cunoscut în toată lumea la nici zece ani datorită popularului Room/Camera), un monstru marin adolescent. Legendele îngrozitoare ale părinţilor îl fac pe micul Luca în egală măsură speriat şi fascinat de lumea de deasupra apelor şi, după câteva încercări ezitante, băiatul descoperă că semenii săi pot respira bine-merci pe uscat, unde pot lua înfăţişarea unor oameni obişnuiţi.
Incursiunile sale pe uscat îl fac să descopere un extraordinar prieten, Alberto (Jack Dylan Grazer), şi el un monstru marin deghizat printre oameni. Dar, dacă la început cei doi amici abia îndrăznesc să calce în oraşul din apropiere, fascinaţia lor pentru un scuter Vespa îi face să-şi învingă teama şi să îndesească interacţiunile cu sătenii, ajungând să participe alături de noua lor prietenă, Giulia, la un triatlon local.
Animaţia celebrează ataşant vremuri mai liniştite şi un anumit tip de cinema (regizorul Enrico Casarosa spune că Luca i-ar omagia în egală măsură pe Federico Fellini şi pe legendarul regizor japonez Hayao Miyazaki), invitând la o porţie sănătoasă de nostalgie cu puştii săi care se joacă de dimineaţa până seara afară, îşi ajută părinţii la muncile gospodăriei şi nu ştiu nici măcar ce e ăla televizor, darămite un smartphone. Nu e deloc de mirare că unicul dispozitiv văzut în film este un gramofon vechi, iar aventurile lui Luca, Alberto şi Giulia cu siguranţă le vor activa adulţilor amintirile unor veri petrecute la ţară, departe de agitaţia oraşului, când viaţa era infinit mai simplă şi liniştită ca acum.
Dar povestea simplă face filmul atractiv şi pentru copiii de toate vârstele, care vor beneficia şi de cel mai important mesaj al său. Luca repetă în fel şi chip că a fi diferit nu e nenorocire, ci un avantaj, şi, mai ales, că nu trebuie să ne fie niciodată frică de ceea ce nu cunoaştem. Teama de "celălalt", xenofobia şi rasismul îşi fac atât de des simţită prezenţa în media acum, prin urmare mesajul lui Luca nu poate fi mai nimerit pentru copii, fiind gata să promoveze ceea ce ne apropie şi nu ceea ce ne desparte.
Mai mult, îi vedem pe eroii filmului înfruntându-şi limitele la tot pasul şi, cu fiecare nou lucru învăţat, descoperind că lumea largă nu este înspăimântătoare, ci primitoare şi plină de aventuri. Luca este un antidot împotriva fricii de necunoscut şi un îndemn la joacă şi la un efort susţinut pentru a ne transforma în cea mai bună versiune posibilă a noastră. Îi iertăm, aşadar, filmului scenariul liniar şi cumva prea familiar, pentru acest îndemn mai mult decât benefic.
