Un text celebru al dramaturgiei universale. O piesă care, la peste șase decenii de la apariție, rămâne incomod de actuală.
Două cupluri. O noapte. Un joc periculos în care limitele dintre adevăr și iluzie dispar treptat. Iubirea se amestecă cu resentimentul, tandrețea cu cruzimea, iar fiecare replică schimbă raportul dintre cei patru.
„Un spectacol intens, cu umor acid, confruntări puternice și răsturnări de situație, în care tensiunea crește de la o scenă la alta. O întâlnire între patru personaje care începe ca o seară obișnuită și ajunge într-un loc în care nimeni nu mai poate evita adevărul.
Cui i-e frică de Virginia Woolf?” vorbește despre căsnicie, compromis, singurătate în doi, frica de adevăr și despre felul în care oamenii încearcă să rămână împreună chiar și atunci când se rănesc.
O distribuție care aduce împreună, pentru prima dată în această formulă, două cupluri scenice: Daniela Burlaca și Iurie Gologan, Anasia Cărăuș și Andrei Chira.
Patru actori și patru personaje între care se construiește un joc intens de provocare, apropiere și confruntare. O formulă actoricească pe care publicul Geneza Art nu a mai văzut-o până acum și care devine una dintre surprizele acestei premiere.
Regie — Daniela Burlaca
În roluri:
Daniela Burlaca
Iurie Gologan
Anasia Cărăuș
Andrei Chira
Durata 120 min

Teatrul Geneza Art anunță o nouă premieră — „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee.