Все cобытияAfisha рекомендуетКонцертыТеатрКишинев АренаКиноКультурный ваучерТоп 10
Для детейТренингиСпектаклиВечеринкиСпортFREEРазноеНовостиМестаО проекте

Инфо

  • Правила покупки билетов
  • Возврат билетов
  • Банковские реквизиты

Афиша

  • О нас
  • Политика cookies
  • Контакты

Мы в соцсетях

Суппорт

+373 22 896 499
© 2026 Simpals
НовостиМузыка

Piesa unei moldovence, în topurile muzicare din UK și USA

A reușit să cânte pe scenele din mai multe țări, iar acum cucerește tot mai mulți ascultători din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Vorbim de tânăra moldoveancă Emily Istrate, cea care a reușit zilele trecute să urce în topuri și să fie auzită chiar și la radiouri de peste ocean.

La ai săi 16 ani, Emily se poate mândri deja cu un bun start în cariera muzicală, iar drumul spre succes se pare că a început în 2019, atunci când tânăra a participat la concursul „2220 International Music Festival” de la Kiev. Acolo, ea a reușit să se claseze pe locul doi, astfel asigurându-și o colaborare cu cei de la Universal Music Group și cu producătorul nominalizat la Grammy american – Bryan Todd, scrie zugo.md.

„Când am aflat despre colaborarea cu Bryan Todd am trăit o stare ușoară de șoc. Nu îmi venea să cred că în sfârșit unul dintre visele mele de a colabora cu un producător de peste ocean a devenit realitate. Eram foarte fericită și mă simt o norocoasă”, a mărturisit Emily.

Compozitorul american a scris și produs pentru mai mulți artiști celebri, precum Miley Cyrus, Kelly Clarkson, Michael W. Smith, Big Time Rush, Snoop Dogg și mulți alții. Astfel, conaționala a reușit să înregistreze prima sa piesă în același studiou în care au cântat și staruri ca Ariana Grande, Beyonce sau Taylor Swift.

„Odată cu începutul acestei colaborări, mi s-au deschis într-un timp foarte scurt noi orizonturi la care nici nu am putut visa vreodată. Mă bucură mult faptul că în sfârșit am oportunitatea de a îmi creea propria muzică, propriul album. Este un lucru care mă face împlinită și care îmi dă și mai multă putere și încredere în ceea ce fac”, a mai spus ea.

A scos în lumina reflectoarelor abia primul său cântec, însă deja face furori. La doar două săptămâni de la lansare, aceasta a intrat în TOP-40 UK Upfront Commercial Music Chart, fiind pe locul 25, numele ei fiind printre artiști precum Alicia Keys, Selena Gomez sau Pussycat Dolls.

„Când am văzut că piesa mea „Panic” se află în topurile din UK și la radiourile din SUA am fost foarte surprinsă și fericită. Nu m-am așteptat la un succes atât de mare. Este o trăire foarte frumoasă, iar ceea ce simt este de nedescris! Și este, totuși, o responsabilitate foarte mare, având în vedere că melodiile mele sunt expuse întregii lumi, totul trebuie să fie impecabil”, zice Emily.

Cât despre planurile de viitor: „Având în vedere că acum ne orientăm spre piața muzicală internațională, vreau să mă concentrez mai mult pe albumul pe care îl promovăm. Poate în viitor voi lansa și o piesă în limba română, vreau să lansez întreg EP-ul și vreau să ajung cât mai sus în acele charturi și voi munci foarte mult pentru a-mi împlini visul”.

Moldoveanca speră la un viitor frumos, știind că are parte de susținere din partea echipei de producție, cât și din partea familiei: „Mama mă ajută mereu în tot ceea ce fac, fară ea nu aș fi ajuns aici”.

„Mesajul meu pentru toți moldovenii talentați, dar cărora le este frică: nu vă temeți să luptați pentru visul vostru! Numai prin muncă și dedicație poți să ajungi unde îți dorești, iar noi trebuie să învățăm să ne depășim fricile, mai ales dacă acestea ne împiedică să creștem personalități unice, creative și talentate!”, a transmis Emily Istrate.

Menționăm că tânăra face muzică încă de la 3 ani și a participat la multe alte concursuri internaționale, printre care se numără „The Voice Kids” din Ucraina, „The Next Star” și „Slaveanskii Bazar”.

Источник: Музыка

Похожие новости

Посмотреть всеПохожие новости
Delia colaborează cu Johny Romano și lansează piesa "Miami"
21 Сентября

Delia colaborează cu Johny Romano și lansează piesa "Miami"

Festivalul Lupilor 2023: Ce program ne așteaptă în acest an?
1 Августа

Festivalul Lupilor 2023: Ce program ne așteaptă în acest an?

Festivalul „Dinastia Ștefăneț” - Muzică autentică de generații
1 Августа

Festivalul „Dinastia Ștefăneț” - Muzică autentică de generații

Vezi prestația remarcabilă a lui Andrew Rayel "Find Your Harmony #350"
20 Апреля

Vezi prestația remarcabilă a lui Andrew Rayel "Find Your Harmony #350"

Pinholes - Trupa care a redefinit rockul alternativ românesc
28 Марта

Pinholes - Trupa care a redefinit rockul alternativ românesc

Explorând sunete noi: povestea formației Cosmos în Buzunar
28 Марта

Explorând sunete noi: povestea formației Cosmos în Buzunar

Alina Eremia şi Romanian House Mafia prezintă piesa "The Plan"
23 Февраля

Alina Eremia şi Romanian House Mafia prezintă piesa "The Plan"

Trupa The Motans a lansat o nouă piesă atipică. Ascultă piesa în articol
23 Февраля

Trupa The Motans a lansat o nouă piesă atipică. Ascultă piesa în articol

Топ событий