








Sunt filme care te captivează, îți provoacă noduri în gât și ridică tensiunea la cote maxime. Acestea sunt cele mai bune producții de capă și spadă. Tu ce alte filme de acest gen ai mai văzut?
Kill Bill: Vol. 1
Un ranger texan investighează o scenă macabră: un întreg alai de nuntă măcelărit în timpul unei repetiții, într-o capelă provincială. Femeia însărcinată în rochia plină de sânge este Mamba Neagră, cunoscută ca "Mireasa". Patru ani mai târziu, ea se trezește din comă și, realizând ce i s-a întâmplat, pleacă într-o misiune cu un țel bine fixat: să îi omoare unul câte unul pe asasini.
The Mask of Zorro
Filmul prezintă aventurile unuia dintre cei mai îndrăgiți eroi din toate timpurile: spadasinul Zorro. Originalul Zorro, Don Diego de la Vega, reușește să evadeze din închisoare, unde este încarcerat de către dușmanul său de moarte, care i-a ucis soția și răpit fiică. El îl inițiază pe Alejandro Murietta în artă mânuirii spadei, transformându-l pe tânărul mexican într-un nou Zorro, care urmează să se confrunte cu diabolicul Don Rafael.
The Adventures of Robin Hood
Robin este un aristocrat care, persecutat de prințul John Uzurpatorul, ia calea haiduciei. Când nu ia de la bogați ca să dea la săraci, Robin o curtează pe Lady Marian, iubita sa din copilărie.
Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl
Pentru căpitanul Jack Sparrow apele Mării Caraibe sunt limpezi ca apa de izvor până când dușmanul său de moarte, căpitanul Barbossa, reușește să îi fure corabia și să atace orășelul Port Royal. Și asta nu e tot-el o răpește și pe fiica guvernatorului.
The Princess Bride
Este o poveste clasică despre dragoste și aventură. Bazat pe un român de William Goldman, filmul reprezintă o incursiune în lumea miraculoasă a poveștilor. E o peliculă extrem de populară în Statele Unite, considerată film-cult al anilor 2000.
The Count of Monte Cristo
Acuzat și încarcerat pe nedrept, Edmond Dantes află de la colegul de celulă secretul unei comori ascunse. După moartea acestuia, evadează și descoperă bogăția care îl va ajuta să se răzbune.
The Man in the Iron Mask
Domnia lui Louis XIV nu ascunde numai teroare, ci și un secret păstrat cu mare grijă, care ar putea zdruncina tronul. După ce tiranul îl trimite spre moarte sigură pe câmpul de bătălie pe fiul unuia dintre spadasinii din fosta sa gardă, acesta își reunește foștii tovarăși și pune la cale o conspirație care urmărește înlocuirea lui Louis XIV cu Omul cu masca de fier, nimeni altul decât fratele său geamăn.
Fanfan la Tulipe
Tânăr și chipeș, dar cam leneș, Fanfan se înrolează în armată după ce este păcălit de fiică unui ofițer, care se dă drept țigancă. Aceasta îi ghicește că va fi încununat de glorie și se va căsători cu fiică regelui. Dar, după ce trece printr-o serie de aventuri, sfârșește în brațele frumoasei Adeline.
The Three Musketeers
D’Artagnan sosește la Paris visând să ajungă unul din muschetării regelui. Pe drum se întâlnește cu trei bărbați și se ceartă cu ei. D’Artagnan află că cei trei sunt muschetari și-l invită să-și unească eforturile și să-i facă față Cardinalului Richeliu, care dorește să-și sporească puterile dincolo de rege. Însă D’Artagnan trebuie să jongleze între fermecătoarea Constance Bonacieux și pasionala Milady De Winter, un agent secret al cardinalului.







