OneRepublic a lansat o nouă piesă „Better Days”

OneRepublic a lansat piesa „Better Days”, scrisă şi înregistrată în timp ce grupul se află în carantină. O parte a veniturilor obţinute din accesările online înregistrate până în septembrie 2020 vor fi donate Fondului MusiCares pentru Covid-19, prin care va fi sprijinită comunitatea muzicală afectată de pandemie.

Solistul Ryan Tedder a spus că, în ultima săptămână de înregistrări pentru al cincilea album al grupului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat pandemie.

„Câţiva dintre noi, fără să ştie, au avut contact cu cineva infectat cu Covid-19 în Londra şi am stat în carantină în studioul meu din Los Angeles pentru două săptămâni. Cu doar două cântece rămase de finalizat, unul dintre ele fiind «Better Days». Scriem despre experienţe reale şi evenimente la care am participat - asta se întâmplă când scrii un cântec în timpul crizei”, a spus el, citat de Variety.

Piesa „Better Days” va fi inclusă pe viitorul album, „Human”, scrie news.ro.

Trupa îşi îndeamnă fanii să colaboreze la videoclipul „Better Days”, să împărtăşească videoclipuri făcute acasă, pe care le va aduna apoi prin aplicaţia Cinebody.

source:news.ro
0