Miniseria Run: un thriller romantic care merită privit

Un thriller romantic, ce o urmărește pe Ruby care își părăsește viața de suburbie pentru a se alătura lui Billy într-o călătorie de-a lungul Americii.

HBO are în pregărire - pentru lansare pe 13 aprilie - o nouă serie originală, de la scenaristele serialelor premiate Killing Eve și Fleabag, Vicky Jones și - respectiv - Phoebe Waller-Bridge, 

Iată de ce Run ar putea fi distragerea perfectă de la momentul actual, potrivit cinemagia.md.

În primul rând, premisa este captivantă: faci o înțelegere cu fostul/fosta iubit/iubită din liceu să lase totul imediat ce unul dintre voi trimite un SMS cu textul „RUN”, pentru o întâlnire imediată la Grand Central Station din New York și luarea trenului pentru a traversa America. La finalul călătoriei, cei doi vor hotărî dacă rămân împreună sau se vor despărți pentru a nu se mai vedea niciodată. Dar ce faci atunci când primești mesajul la 17 ani de la momentul în care ai făcut pactul, moment în care fiecare și-a construit deja o viață? Cu producția executivă semnată de către Jones și Phoebe Waller-Bridge (Fleabag), Run îi are în rolurile principale pe Merritt Wever (Nurse Jackie și Unbelievable), în rolul lui Ruby Richardson, și pe Domhnall Gleeson (Star Wars), în rolul lui Billy Johnson.

„De ce mi-ai scris? Te-ai despărțit de cineva? Îți urăști serviciul?”, întreabă Ruby, atunci când se întâlnesc în tren, după ce el a trimis sms cu cuvântul „Fugi”. „Te rog nu îmi servi că viața ta e perfectă, pentru că dacă era nu îmi scriai RUN și nu eram în trenul ăsta”, mai spune femeia. Care a acceptat provocarea  și a scris înapoi „RUN”. Așa cei doi foști iubiți din liceu se vor trezi în tren, ea lăsând în spate un soț și doi copii, el o carieră ca guru al coachingului.

Miniseria Run seamănă la debut cu primele două filme din trilogia „Before” (numită „cea mai bună poveste de dragoste din toate timpurile” de către publicația The Week) - Before Sunrise (1995) și Before Sunset (2004) - în care protagoniștii, jucați de Julie Delpy şi Ethan Hawke, se cunosc în trenul pe ruta Budapesta - Viena, la vârsta studenției. În timpul celor 14 ore ale călătoriei, cei doi se îndrăgostesc, apoi - odată ce trenul ajunge la destinație - cei doi se despart; dar se vor revedea peste 9 ani. După care, la 20 de ani de la prima lor întâlnire.

Dincolo de tensiunea erotică între protagoniștii din Run, flirtul, euforia lăsatului în urmă a tot, și senzația de libertate pe care ți-o dă făcutul a unor astfel de lucruri nebunești, sentimentul adolescentin că totul e permis, retrăit la vârsta maturității, miniseria mai are un as în mânecă - trecutul celor doi vine din urmă, o tensiune planează permanent asupra personajelor, pentru ca totul să ia o întorsătură întunecată spre final.

Phoebe Waller-Bridge apare în rolul lui Laurel, o femeie pe care Billy și Ruby o întâlnesc pe drum. Richard Sommer (Mad Men, Glow) apare în rolul soțului lui Ruby și Archie Panjabi (Good Wife) în rolul Fionei, fosta asistentă a lui Billy.

source:Cinemagia.ro
0