Ecuații Amoroase

PreviewImage

Pe data de 23 septembrie, ora 18:30 la Teatrul Satiricus I.L. Caragiale va avea loc spectacolul "Ecuații Amoroase".

Aici poți cumpăra bilete prin Voucherul Cultural!
Vezi instrucțiunea pas cu pas 
aici.

Detalii: 

  • Începutul spectacolului la ora 18:30;
  • Durata spectacolului 100 min;
  • Accesul în sala de spectacole de la 14 ani;
  • Spectacolul se va desfășura în Sala Mare a teatrului;
  • Spectacolul va fi prezentat în limba română.

Despre spectacol: Patru femei sunt convocate urgent, printr-o telegramă, la întâlnirea cu bărbatul iubit, Marco Anselmi. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie o revedere romantică se transformă într-o farsă cu accente dramatice, devenind o glumă tragică, într-un prolog şi un epilog.

Două soții, o logodnică și o iubită cu perspective serioase la căsătorie descoperă că cel pe care îl credeau fidel le era, de fapt, „fidel” tuturor patru în același timp, fără ca ele să aibă habar una de cealaltă.


În vila pe care fiecare dintre ele o credea acasă, au surpriza să fie întâmpinate doar de mucalitul majordom Carlo, care, în lipsa stăpânului său cu viață secretă „cvadruplă”, este obligat să preia oficiile de gazdă și să facă față asalturilor furibunde ale unor femei trădate.

Temperamentala Clelia, logodnica pătimașă, Stefania, soţia „cu vechime” (urmau să împlinească un an de căsnicie), Amanda, proaspăt măritată de o săptămână, şi tânăra Marisa se transformă din rivale în aliate, fiind gata să-l facă „să moară de atâta dragoste” pe Marco.

Scriitorul Aldo Lo Castro construiește în Tango, monsieur? o comedie cinică despre relații, căsnicie şi despre cum prea multă iubire poate, într-adevăr, ucide. Totul pe fondul unor schimburi de replici pline de haz, al unor qui-pro-quo-uri irezistibile şi al unor situații comice istețe, în care umorul este învăluit în ironie.


În distribuție: 

  • Carlo Spinelli | Viorel Cornescu
  • Clelia Di Benedetto | Natalia Caraman
  • Amanda Marini | Nadejda Crîlov
  • Stefania Florio | Ludmila Gheorghiță
  • Marisa Pitti | Ira Cazac
  • Marco Anselmi | Roman Malai
  • Notarul | Eugeniu Matcovschi
Chișinău, str. Mihai Eminescu, 55
70 - 200 MDL
+373 22 896 499