Atunci când seria de televiziune ''The Boys'' a avut premiera pe Amazon, anul trecut, a adus o alternativă la filmele cu supereroi cu bugete uriaşe produse de Marvel şi DC Comics.
Această serie şi-a propus să răstoarne clişeele şi să inverseze reţeta succesului folosită de Marvel şi DC Comics: cum ar fi dacă supereroii nu ar reprezenta forţele binelui, ci ar fi nişte celebrităţi care se comportă egoist, cu infatuarea unor şefi din corporaţii? Şi cum ar fi dacă în echipa justiţiarilor care luptă pentru a demasca adevărata faţă a acestor supereroi ar fi oameni normali?, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.
Într-un interviu pentru publicaţia Hollywood Reporter, creatorul acestei serii, Eric Kripke, a fost întrebat ce crede despre genul filmelor cu supereroi, ţinând cont de faptul că parodiază puternic acest gen de filme în noua sa producţie.
Răspunsul a fost unul provocator. Kripke este de fapt un fan MCU (Marvel Cinematic Universe), dar: "problema mea cu ei nu este legată de filme în sine ci de faptul că sunt pur şi simplu mult prea multe", a spus el.
Şi Kripke nu este primul care face această observaţie. Dramele cu buget mediu aproape că au dispărut din cinematografe, făcând loc torentelor de filme cu supereroi din universurile Marvel şi DC Comics. Şi cum era de aşteptat, aceste filme au acaparat aproape complet conversaţiile pe subiecte legate de cultura pop.
"Nu vreau să exagerez sau să fiu dramatic, dar mi se pare puţin periculos să antrenezi o întreagă generaţie să aştepte pe cineva puternic care să salveze pe toată lumea... iar acesta este modul în care cultura pop îi condiţionează subtil pe oameni şi cred că este o condiţionare negativă pentru că este pur şi simplu prea multă", susţine Kripke.
Creierul nu are dificultăţi în a înţelege că poveştile cu supereroi pe care le vedem pe marile ecrane sunt simple ficţiuni. Însă, pe de altă parte, aceste poveşti nici nu ar avea atât de mult succes, dacă nu ar avea un efect asupra noastră.
"Acel impuls de a aştepta ajutorul de la altcineva este consolidat de acest tip de filme, însă nu ştiu dacă este ceva periculos în ultimă instanţă", susţine Kristen Warner, profesor la Universitatea din Alabama, ale cărei cercetări sunt dedicate televiziunii şi filmelor.
Filmele cu supereroi reflectă anumite realităţi ale vieţii noastre, mai crede ea, cum ar fi sentimentul că suntem martorii neputincioşi ai unei lupte care ne depăşeşte, în timp ce soarta noastră este hotărâtă de un grup select şi puţin numeros de oameni.
"Şi astfel, într-o multitudine de moduri, aceste filme ne iau temperatura şi anticipează ce va urma. E înfricoşător. Să ne gândim la modul în care Thanos, în 'Avengers: Infinity War', pocneşte din degete şi toată lumea dispare. Acest lucru pare circumscris momentului nostru actual; deodată a apărut o pandemie care face ca oamenii să dispară în valuri", iar lucrurile nu trebuie să fie aşa, susţine Kristen Warner.
Poziţia lui Eric Kripke este însă mai generală; ea susţine că modelul supereroului care ne salvează în ultima clipă a devenit mesajul predominant din cultura pop şi are un efect subconştient cu privire la modul în care ne raportăm la lumea reală.
"Cred că este ceva important ce trebuie spus despre greutatea corporatistă şi enormitatea francizei Marvel", a declarat Sharon Ross, profesor la Columbia College Chicago, care predă cursuri de istorie media şi studii critice asupra media.
Principiul director al filmelor cu supereroi este că pentru a reuşi să produci o schimbare în bine sau, dimpotrivă, să opreşti o schimbare în rău, fie ai nevoie de superputeri cum nu există în viaţa reală, fie de extrem de mulţi bani. Oare acest lucru nu ne face să ne simţim neputincioşi?
"Cred că unii oameni rezonează la acest tip de mesaj", susţine Ross, "pentru că se potriveşte climatului cultural actual. Oamenii se simt neputincioşi faţă de foarte multe lucruri - cum să reacţionezi în faţa rasismului, a sexismului, în funcţie de simpatiile politice cum să reacţionezi faţă de cei de la Casa Albă. Iar COVID-19 amplifică acest sentiment de neputinţă, că pur şi simplu nu ai ce să faci.
Genul filmelor cu supereroi oferă o evadare din acest cotidian şi ne deschide posibilitatea să vedem că binele învinge până la urmă şi eu cred că este sănătos pentru noi să avem acest sentiment de evadare".
Poziţia lui Kristen Warner este puţin diferită de cea a lui Sharon Ross: "Kripke are un punct de vedere foarte bun, şi anume că nu trebuie să cedăm în faţa unor instituţii imperfecte şi să aşteptăm pe altcineva care să vină şi să îndrepte lucrurile. Însă nu este un joc cu sumă zero. Trebuie să ne şi oferim şansa să credem în ceva mai mare decât suntem noi. Trebuie să fie ambele variante".
Câteodată ficţiunea are o influenţă care distorsionează aşteptările pe care le avem de la realitate. Spre exemplu, despre prinţesa Diana a Marii Britanii se ştie că a crescut devorând romanele de dragoste ale autoarei britanice Barbara Cartland, fără a citi prea multe alte cărţi.
Acest lucru i-ar fi cultivat un sentiment nerealist despre cum ar trebui să arate o relaţie funcţională între doi adulţi. Sau, după cum observă istoricul Lisa Waller Rogers, aceste romane de dragoste i-au oferit "o evadare într-o lume fantastică, de vis. Diana a ajuns să creadă în puterea magică de salvare a prinţilor şi aştepta ca prinţul ei să îi vină în ajutor şi să o ducă spre propriul ei final fericit".
Din această perspectivă poziţia lui Eric Kripke este validă, crede Sharon Ross: "Poveştile chiar ne modelează naraţiunea personală". Poveştile cu prinţese nu sunt foarte diferite de cele cu supereroi. Ambele au la bază nevoia de a fi salvat.
"Cred că de aici provine o mare parte din puterea de atracţie a filmelor cu supereroi. Ne eliberează de stresul constant de a trebui să ne descurcăm singuri. Iar majoritatea oamenilor înţeleg acest lucru; se uită (la aceste filme) şi se simt bine pentru că obţin această evadare", mai susţine Sharon Ross, care are formare de psiholog.
"Dacă de câte ori ne uităm la televizor, alegem programe de ştiri şi nu folosim televizorul pentru a ne simţi bine şi pentru a evada din cotidian, atunci şi-ar pierde o parte din farmec. Oamenii nu se uită la 'Friends' pentru ca să poarte apoi discuţii profunde, ci pentru că simt câteodată nevoia să evadeze", a mai adăugat ea.
