









Broaștele țestoase sunt considerate cele mai longevive vertebrate ale Planetei. Însă Jonathan pare că a depășit limita naturală a duratei de viaţă a unei broaște.
Cel mai bătrân animal terestru din lume are 185 de ani și poate fi vizitat pe insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic de Sud, loc unde trăiește încă din anul 1882.
Broasca a văzut lumina zilei în Seychelles, unde și-a petrecut prima parte a vieții, de 50 de ani. Apoi a ajuns pe Sf. Elena cu încă trei surate.Guvernatorul de atunci, Sir Spencer Davis, a îndrăgit-o de la prima vedere și a botezat-o Jonathan. A dus-o pe ”Plantation House”, devenind proprietatea insulei.
Anii si-au pus accentul asupra sănătății lui Jonathan, acesta fiind aproape orb, din cauza cataractei care i-a afectat ambii ochi. Mai mult, și-a pierdut mirosul și nu mai poate detecta mâncarea.
Însă, în ciuda vârstei, Jonathan este încă foarte activ şi "se împerechează constant" cu trei ţestoase de sex feminin. Autorităţile insulei au decis că atunci când Jonathan va muri, îi vor păstra carapacea și îi vor face chiar și o statuie de bronz.







