Site-ul BBC a publicat o listă a celor mai bune 100 de comedii din toate timpurile, iar locul întâi i-a revenit lui Some Like It Hot, cu Marilyn Monroe, lansat în 1959 şi regizat de Billy Wilder. Puţine dintre aceste titluri au fost produse după anul 2000 (printre ele se află Zoolander, dar şi The Royal Tenenbaums).
Topul a fost alcătuit cu ajutorul a 253 de critici de film (118 femei şi 135 bărbaţi) din 52 de ţări şi de pe şase continente. Iată primele 10 poziţii:
Some Like It Hot (Billy Wilder, 1959) 
Doi instrumentişti sunt nevoiţi să îşi shimbe identitatea, aşa că intră în orchestra femeilor. Jerry (Jack Lemmon) devine Daphne, iar Joe (Tony Curtis) devine Josephine. Cu siguranţă că cei doi băieţi vrednici se simt uşor cam tulburaţi într-o orchestră de femei, mai ales că din orchestră face parte şi personajul lui Marilyn Monroe.
Povestea celor doi interpreţi de jazz (Tony Curtis şi Jack Lemmon), care trebuie să intre într-o orchestră de femei (travestiţi, desigur) pentru a scăpa de mafioţi a fost unul dintre puţinele filme americane ce-şi făceau loc pe marile ecrane din România înainte de Revoluţie.
Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (Stanley Kubrick, 1964)
Filmul "Dr.Strangelove" este o comedie neagră despre efectele înarmării la nivel global şi posibilitatea distrugerii vieţii pe pământ în urma unui cataclism nuclear. Un general american nebun pe nume Jack D. Ripper (o aluzie la Jack The Ripper=Jack Spintecătorul) trimite 34 de bombardiere care aveau la bord bombe cu hidrogen pentru a ataca diferite ţinte de pe teritoriul URSS. Americanii şi sovieticii îşi conjugă eforturile pentru a opri acel atac, dar una dintre bombe îşi atinge ţinta. Peter Sellers apare în triplu rol.
Filmul este o satiră la adresa Războiului Rece şi oferă numeroase teme de meditaţie.
Annie Hall (Woody Allen, 1977)
Spui Woody Allen şi cel mai adesea îţi vine în minte Annie Hall. Filmul a reuşit să câştige patru din big five-ul Oscarurilor: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Allen), Cel mai bun scenariu şi Cea mai bună actriţă în rol principal (Diane Keaton).
Groundhog Day (Harold Ramis, 1993)
Ziua cârtiţei este categoric unul din momentele de vârf ale carierei lui Bill Murray. El este Phil, un prezentator al noutăţilor meteorogologice care, în urma unui concurs de împrejurări, ajunge să retrăiască la infinit aceeaşi zi, populată cu aceleaşi evenimente. Trebuie să vezi filmul ca să-ţi dai seama cum reuşeşte să Phil să iasă din capcana temporală, dar şi cum se îndrăgosteşte de frumoasa Andie MacDowell.
Duck Soup (Leo McCarey, 1933)
Cei patru comedianţi din familia Marx (Groucho, Harpo, Chico şi Zeppo) creează aici o cascadă de gaguri, cu melodii uşurele, calambururi, bancuri seci şi glume pe alocuri vulgare, filmul fiind un străbunic al genului parodie. Consiliul de miniștrii din Freedonie, pentru că visteria este goală, decid să ceară din nou ajutorul bogatei doamne Teasdale, care cere în schimb că Rufus T.Firefly să fie noul șef al guvernului.
Life of Brian (Terry Jones, 1979)
Dintre realizările celebrului grup britanic Monty Python, iată una care pur şi simplu refuză să lase praful să se aşterne pe ea. Satirizarea obsesiei pentru celebritate, a spiritului de turmă şi fundamentalismului nu şi-a pierdut parfumul nici la mai bine de trei decenii de la realizarea acestei producţii în care John Cleese şi Graham Chapman strălucesc ca de obicei.
Airplane! (Jim Abrahams, David Zucker and Jerry Zucker, 1980)
Una dintre cele mai iubite parodii din toate timpurile, Airplane! i-a lansat cariera pe marele ecran a lui Leslie Nielsen, punându-şi amprenta pe stilul celor mai apreciate dintre comediile sale. Povestea (mai degrabă o sumă de sketch-uri şi poante vizuale), urmăreşte un zbor cu avionul în timpul căruia totul merge prost...
Playtime (Jacques Tati, 1967)
Comedia Playtime este unică. Folosind doar umorul de situație, te-ai fi astfeptat că să regăsești măcar o parte din gagurile ilustrilor predecesori în ale amuzamentului, mai ales al celui mut. Dar nimic nu e obișnuit în artă lui Tati. Situațiile comice sunt create după o rețetă unicat și cu mult studiu și migală. Sunetele au și ele o importantă uriașa în a obține efectul ridicolului.
This Is Spinal Tap (Rob Reiner, 1984)
Se spune despre acest fals documentar despre rock (sau "rockumentary") că ţi se dezvăluie în altă lumină la fiecare vizionare. Filmul regizat de Rob Reiner urmăreşte aventurile extreme ale unui grup rock aflat în turneu în Statele Unite. Dacă multe comedii sunt apreciate pentru poante şi gaguri, This is Spinal Tap a fost lăudat şi pentru regia excelentă şi montajul inspirat.
The General (Clyde Bruckman and Buster Keaton, 1926)
Considerat de critici drept cel mai bun film cu Buster Keaton, poreclit "matematicianul râsului" pentru figura sa glacială, "The General" este inclus în majoritatea topurilor americane ca unul dintre cele mai bune filme ale secolului al XX-lea. Johnny, mecanicul "Generalului", indragostit atat de locomotiva lui, cat si de frumoasa Annabelle Lee, nu este luat pe front la izbucnirea Razboiului Civil, fiind socotit mai util ca mecanic decat ca soldat. Din pacate, Annabelle crede ca el nu pleaca la lupta din cauza lasitatii. Se va convinge insa de contrariul cand spionii unionisti o captureaza pe ea, impreuna cu locomotiva, iar Johnny nu pregeta sa-si salveze ambele iubiri.
