Vezi ce personaj central din Jurassic World trebuia să fie antagonist

Rolul lui Claire din filmele Jurassic World i-a mărit baza de fani lui Bryce Dallas Howard, iar noile aventuri cu dinozauri par acum de neconceput fără acest personaj feminin puternic.

Cu totul altfel ar fi stat însă lucrurile dacă realizatorii foloseau una dintre primele versiuni de scenariu, în care Claire era prezantată ca villain.

Într-un interviu acordat BDHNetwork.com, regizorul lui Jurassic World (2015) şi co-scenaristul filmului, Colin Trevorrow, a menţionat că, înainte ca el să se alăture proiectului a existat o variantă a scenariului în care personajul lui Dallas Howard era chiar antagonistul principal al filmului.

„Aveam acest personaj, care avea una sau două scene şi care era managerul de operaţiuni al parcului de dinozauri. Din ce-mi amintesc, numele ei era Whitney. Era antagonista peliculei”, a explicat regizorul.

Cele două fime Jurassic World au avut un succes major la box office. Internaţional, prima peliculă din serie a ajuns la 1,6 miliarde de dolari, în vreme ce Jurassic World: Fallen Kingdom, lansat anul acesta, a obţinut 1,2 miliarde de dolari. Atât Dallas Howard, cât şi Chris Pratt (Owen Grady) vor reveni în cel de-al treilea film al francizei, programat să ajungă în cinematografe pe 11 iunie 2021.

источник:Cinemagia.ro
0