Sportivi din 19 țări au participat la cursa Mileștii Mici Wine Run

Pe 9 februarie, la combinatul Mileștii Mici a avut loc cursa vinicolă pe timp de iarnă, Mileștii Mici Wine Run. Anul acesta, participanții din 19 țări ale lumii au depășit un traseu subteran neobișnuit cu o lungime de 10 km.

Mileștii Mici Wine Run, eveniment inclus în calendarul turistic național, atrage anual sute de turiști. Printre cei 350 de participanți la această competiție de alergare s-au numărat sportivi din Franța, SUA, Ungaria, Cehia, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia și alte țări. La cursă au participat și organizatorii cursei franceze “Marathon International du Beaujolais”.

Sportivii au străbătut labirinturile de la Mileștii Mici, cunoscute ca cel mai impunător depozit natural de vinuri din lume. O parte din tunelurile prin care a trecut traseul se află la o adâncime de 80 m sub pământ. Pentru ca oaspeții străini să poată afla mai multe despre tradițiile și obiceiurile Moldovei într-un timp relativ scurt, organizatorii au amenajat pe traseu puncte de animație cu muzică și dansuri tradiționale.

Învingători în rândul bărbaților au devenit:

1. Andrei Bogaci, Moldova.

2. Aleksandr Goriunov, Russia.

3. Matt Edmonds, UK.

Cele mai rapide dintre femei au fost:

1. Zinaida Sacara, Moldova.

2. Oleksandra Kyryllova, Ukraine.

3. Anna Battle, Russia.

Toate rezultatele cursei le puteți găsi pe site-ul oficial milesti.winerun.md.

La final, fiecare participant a primit câte o medalie pentru care a putut comanda și o gravură individuală, iar pe lângă medalie – câte un pahar cu bulion fierbinte și gustări tradiționale moldovenești. Pentru alergătorii obosiți, a fost organizată o zonă de relaxare cu masaj. După festivitatea de premiere, sportivii care au ales pachetele de participare cu degustare au mers într-o excursie și au putut gusta 3 soiuri de vin din „Colecția de Aur”.

Cursa Mileștii Mici Wine Run a fost desfășurată de organizația sportivă publică Sporter și de popularul panou de anunțuri online din Moldova, 999.md, cu sprijinul Combinatului de vinuri de calitate Mileștii Mici.

Organizatorii aduc mulțumiri pentru ajutorul acordat în organizarea evenimentului:

Partenerilor strategici: Agențiile pentru Dezvoltare Internațională  USAID și UK Aid, Guvernul Suediei.

Partenerilor oficiali: compania Visa, autoturismul Renault, compania Technosoft, unguentul Zeel T (Цель® Т), precum și serviciul de livrare Pelican și rețeaua de magazine Linella.

Partenerilor media: portalurile informaționale point.md și știri.md, portalul de informații și divertisment Afisha.md.

Evenimentul a avut loc sub auspiciile brandului turistic de țară, „Pomul vieții”, care este utilizat de Agenția de Investiții din Republica Moldova pentru a promova o imagine pozitivă a țării noastre în străinătate.

источник:Afisha.md
1