Dan Balan. Declarații în exclusivitate despre show-ul Vocea Ucrainei

Ieri, 20 ianuarie, a avut loc premiera sezonului 9 al show-ului ”Vocea Ucrainei”. Noul sezon al concursului este unul mai special, întrucât unul dintre jurați, este artistul basarabean Dan Balan.

Potrivit producătorului emisiunii Vladimir Zavadiuk, este pentru prima dată în istoria acestui show, când un star de talie mondială se alătură echipei de antrenori. 

Artistul a primit oferta de colaborare în septembrie anul trecut și a acceptat fără ezitări. Filmările audițiilor pe nevăzute au avut loc în decembrie, iar ieri, 20 ianuarie, a fost difuzată prima emisiune. 

”M-am simțit foarte bine la filmări! Am avut parte de o primire foarte călduroasă din partea întregii echipe. Potap, Monatik, Tina Karoli sunt minunați! Deși în emisiune se vorbește doar limba ucraineană, pentru că așa prevede legislația de acolo, ei m-au ajutat să mă încadrez, fiindcă au simțit că mi-a fost destul de greu la început. Mă refer la prima zi de filmări. După asta, mi-am format stilul meu și totul a devenit mai simplu.” a declarat artistul pentru Afisha.md 

Interpretul basarabean este entuziasmat de noul său proiect și este încântat să descopere talente care să-l inspire.

”Este o experiență absolut nouă pentru mine. Sunt încântat să cunosc oameni talentați care mă inspira. Sunt deschis și pregătit pentru noi colaborări. Îmi place mult conceptul proiectului din Ucraina. Am urmărit proiectul ”The Voice” în mai multe țări din lume și peste tot energia este diferită. M-am bucurat să văd că în varianta ucraineană, accentul se pune mai mult pe emoții pozitive. Aici nu există glume de prost gust sau concurență distructivă și nimeni nu aplică metode de înjosire asupra concurenților. Totul se bazează pe respect reciproc, căldură, prietenie și, desigur, sarcasm în limita bunului simț.”

Chiar din prima ediție a noului sezon, în echipa lui Dan Balan au intrat trei concurenți: Marina Fijdeliuc, Veaceslav Cretov și Haitham Mohammed Rafi. 

Dan Balan a mai declarat pentru Afisha.md: ”Mă aflu într-o perioadă bogată în colaborări, mi-am stabilit scopuri mari pentru 2019. Sper să le reușesc pe toate.”

Dan Bălan este unicul artist din Moldova care a fost nominalizat la premiile „Grammy”, în calitate de co-autor al hit-ului „Live Your Life” de Rihanna și rapper-ul T.I.  Este deținătorul a numeroase premii internaționale din industria muzicală, printre care Echo Awards și MTV Video Music Awards. Este fondatorul faimosului trio O-Zone și, de asemenea, autorul și producătorul hitului mondial ”Dragostea din Tei”, situat în topul chart-urilor din mai bine de 30 de țări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul. 

источник:Afisha.md
3