Tany Vander s-a pozat cu burta de gravidă: Copiii își aleg părinții

Tany Vander va deveni foarte curând mamă. Aceasta și soțul ei Vasiliy Lungo vor avea un băiețel.

Tany este în a 33-a săptămână de sarcină și s-a lăsat fotografiată într-o ipostază foarte sexy. Viitoarea mămică a pozat în lenjerie intimă peste care a purtat un trenci animal print, transmite Știri.md cu referire la Ea.md.

Consultanta în nutriție a făcut și câteva dezvăluiri ca de exemplu faptul că bebelușul a fost conceput în trei ani de zile.

„Mereu eram întrebată daca îmi doresc sau dacă sunt gata să am copii. Răspunsul era mereu același, că dacă aș întâlni persoana suficient de specială, aș lua în calcul și posibilitatea aceasta. Dar din moment ce nu simt că acesta e omul meu, cum aș putea să simt că vreau copil de la el?

Și da, copiii își aleg părinții și totul se întimplă exact atunci când trebuie să se întâmple. La unii se concepe după o noapte fierbinte, la unii după aproape 3 ani (cum la noi a fost), la alții peste 7 ani. Dacă mai succint, se întâmplă minunea atunci când trebuie și nu atunci când îți doresti cât de mult n-ai insista. 

Iar când pe noi ne întrebau de ce nu facem copii (cea mai stupidă întrebare ever), mereu spuneam că nu a venit timpul sau poate ca nouă nici nu ne este dat să avem copii împreună, nimeni nu știe. Nu trebuie de forțat nota, lăsați să se întâmple de la sine, fiindcă atunci când se va întâmpla, veți înțelege că așa a fost sortit.”

source:ea.md
0