Momentele care s-au viralizat după gala premiilor Grammy 2020

Gala premiilor Grammy 2020 a fost marcată de momente emoţionante, dar şi de momente amuzante. Starurile i-au adus un omagiu baschetbalistului Kobe Bryant, care a murit în dimineaţa aceleiaşi zile, într-un accident de elicopter.

Momente emoţionante, dar şi amuzante au marcat cea de-a 62-a ediţie a galei premiilor Grammy, care a avut loc duminică seară, la Staples Center din Los Angeles, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Kobe Bryant, omagiat de gazda serii, Alicia Keys  

Găzduită de Alicia Keys, pentru a doua oară consecutiv, gala premiilor Grammy 2020 a început într-o notă sobră.  

„Astăzi, mai devreme, Los Angeles, America şi întreaga lume a pierdut un erou. Şi, efectiv, stăm aici, în casa construită de Kobe Bryant, cu inimile frânte. Nu ne-am fi imaginat într-un milion de ani că vom începe show-ul aşa“, a spus Keys. 

Ea a interpretat apoi, alături de grupul Boyz II, piesa „It’s So Hard to Say Goodbye to Yesterday“ în onoarea lui Bryant. Înainte de începerea galei, zeci de fani ai baschetbalistului s-au adunat în faţa Staples Center pentru a-l omagia. 

Ecranele amplasate în afara centrului au rulat un in memoriam, iar steagurile au fost coborâte la jumătate.

Demi Lovato, interpretare în lacrimi  

Un alt moment emoţionant a fost oferit de cântăreaţa Demi Lovato. Ea a interpretat în lacrimi piesa „Anyone“, în care vorbeşte despre lupta cu dependenţa de alcool şi depresia cauzată de singurătate. 

Recent, artista a fost externată dintr-o clinică de dezintoxicare, unde a stat câteva luni. Ea a fost internată anul trecut în urma unei supradoze. 

După numai un vers, cântăreaţa, vizibil copleşită de emoţii, a izbucnit în lacrimi, motiv pentru care a trebuit să repete intro-ul.

Un show „roz“ marca Ariana Grande

Un moment spectaculos a fost oferit de cântăreaţa Ariana Grande, care a pus în scenă un show plin de culoare şi energie, alături de dansatoarele sale. Ea a interpretat câteva piese de pe noul album.

Billy Porter, noul „Lady Gaga“ în materie de îmbrăcăminte

Şi actorul Billy Porter s-a aflat în centrul atenţiei anul acesta la gala premiilor Grammy. Cunoscut pentru apariţiile sale controversate din ultima perioadă, actorul a optat pentru un look strălucitor, turcoaz, care a dat însă naştere multor glume şi memeuri pe internet.

Jonas Brothers şi spanacul dintre dinţi  

Şi trupa Jonas Brothers a oferit un moment pe cinste. Cei trei au interpretat noua lor piesă, balada „Five More Minutes“, urmată de „What a Man Gotta Do“. În timpul interpretării, Kevin s-a oprit pentru a-şi săruta soţia, care se afla în public, ceea ce i-a înduioşat pe cei prezenţi.

Atenţia a fost imediat furată de Nick Jonas, care a fost surprins cu... spanac între dinţi, iar utilizatorii de Twitter nu i-au iertat nicicând mica „gafă“. După ce toată lumea a întrebat „ce are Nick Jonas între dinţi“, răspunsul a venit chiar de la cântăreţ, care a glumit la rândul său pe această temă. „Măcar acum ştiţi că îmi mănânc porţia de legume“.

Rapperul Tyler, the Creator şi amicul lui, mama  

Rapperul Tyler, the Creator a câştigat primul său Grammy din carieră. Artistul a profitat de momentul său pentru a o aduce pe scenă pe mama lui, iar amândoi s-au arătat extrem de entuziaşti. El i s-a adresat mamei sale cu termenul „dawg“ (trad. amice, prietene). „Trebuie să-mi ţin discursul, amice“, a spus rapperul, ceea ce a stârnit amuzamentul tuturor.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md. 

source:Adevarul.ro
0