Jason Mraz și Meghan Trainor au lansat un videoclip ”More Than Friends”

Jason Mraz și Meghan Trainor ne vorbesc despre prieteniile care conduc la relații în noul videoclip ”More Than Friends”. Piesa este extrasă de pe albumul ”Know.”.

”Sunt puțini artiști atât de talentați, plini de viață și împlicați ca Meghan Trainor. Am avut norocul de a fi martor la ceea ce poate face în studio, când eu și Meghan am creat piesa “More Than Friends”. Împărtășiți cu cineva drag, care v-ați dori să vă fie mai mult decât prieten”, a transmis Jason Mraz fanilor săi.

”More Than Friends” se regăsește pe albumul ”Know.”, lansat pe 10 august. Discul conține 10 piese, inclusiv melodia lansată în aprilie, ”Have It All”.

Jason Mraz a lansat albumul de debut, „Waiting for My Rocket to Come”, în 2002, iar în 2005, „Mr. A-Z”, un proiect care a dobândit un mare succes. Albumul s-a clasat pe locul 5 în Billboard 200 și a fost vândut în peste 100,000 de copii în America. În 2008, Mraz a lansat cel de-al treilea album, „We Sing. We Dance. We Steal Things”, care a debutat pe locul 3 în Billboard 200. 

De pe acesta a fost extras și cel mai cunoscut hit al său, „I'm Yours”, care a stat 76 de săptămâni pe locurile fruntașe în Hot 100. Ultimul său album, „Love Is a Four Letter Word”, s-a clasat pe locul 2 în Billboard 200.

Muzica lui Jason Mraz a reușit să aducă împreună oamenii din toate colțurile lumii. Mraz a început să cânte în cafenelele din San Diego și a devenit cunoscut pentru mesajele pozitive și încărcate de emoție, pentru cântările live pline de viață, dar și pentru eforturile sale constante de a transforma lumea din jur într-un loc mai bun.

De-a lungul timpului, hiturile sale au invadat radio-urile comerciale și au obținut numeroase distincții și trofee importante în spații culturale și geografice diverse. Artistul american a primit 6 nominalizări și 2 premii Grammy, a câștigat premiile Teen Choice și People’s Choice și a susținut concerte sold-out în amfiteatrele și arenele din toate colțurile lumii.