3 grădini impresionante din Japonia pe care trebuie să le vezi

Grădinile japoneze reflectă simțul estetic unic din această cultură și te vor relaxa prin armonia culorilor și aranjamentele speciale.

Află care sunt cele mai populare grădini, pline de locuri ideale pentru selfie-uri sau pentru a observa îndeaproape florile și tonurile variate ale frunzelor care te înconjoară.

„Cele Trei Mari Grădini ale Japoniei” este denumirea dată celor mai fascinante grădini de pe teritoriul acestei țări: Kairakuen din Mito (Prefectura Ibaraki), Kenrokuen din Kanazawa (Prefectura Ishikawa) și Korakuen din Okayama (Prefectura Okayama). Aceste trei grădini au în comun faptul că au fost inițial în proprietatea unui lord feudal (daimyo) în timpul perioadei Edo (1603-1868) și că sunt construite în jurul unui heleșteu, aflat în centrul lor. Toate heleșteele au alei în jurul lor, iar o plimbare dezvăluie frumusețea grădinilor din diferite unghiuri.

Iată ce poți descoperi în fiecare dintre aceste grădini:

1. Kenrokuen și peisajul mistic din timpul iernii

Kenrokuen este o grădină renumită pentru peisajul feeric pe care îl oferă în timpul iernii. În Kanazawa este foarte frig în lunile de iarnă și din acest motiv în grădină se utilizează tehnica yukitsuri, care constă în utilizarea frânghiilor pentru susținerea ramurilor copacilor. În acest mod este prevenită ruperea lor sub presiunea exercitată de greutatea zăpezii. Cu ajutorul yukitsuri frumusețea și armonia grădinii sunt conservate indiferent cât de frig este afară, iar vizitatorii se pot bucura de priveliștea creată de ninsorile abundente.

Grădina este atractivă și în restul anului pentru că fascinează vizitatorii cu frunzele ruginii, care foșnesc toamna sau cu florile de cireș, ale căror petale se reflectă în apa limpede a lacului din apropiere. Sforile folosite pentru yukitsuri creează o strălucire aurie în timpul nopții, așa că o plimbare după apusul soarelui va fi o experiență aparte.

2. Kairakuen, locul unde aroma florilor de prun se află în orice adiere

Dacă vrei să vizitezi Grădina Kairakuen din Mito este ideal să-ți planifici călătoria pentru începutul primăverii, când înfloresc prunii japonezi. Vei fi uimit de splendoarea pomilor înfloriți și de parfumul din jurul tău. Grădina are 130.000m² și adăpostește aproximativ 3.000 de pruni, de peste 100 de specii diferite .Între jumătatea lunii februarie și până la finalul lunii martie vor fi înfloriți, oferind o priveliște pe care nu o vei uita prea curând.

Chiar dacă vrei fi atras în primul rând de aspectul și culoarea florilor, nu uita să te bucuri și de aroma lor. Dacă vei atinge ușor o ramură de prun, fiind foarte atent să nu o rupi și te vei apropia de ea vei simți aroma dulce, care te relaxează și elimină toată tensiunea pe care ai acumulat-o. Odată cu înflorirea prunilor se organizează în fiecare an și Festivalul Prunelor din Mito. Vei putea participa la concerte koto și la ceremonia ceaiului, organizate în grădina plină de lumini colorate, care rămân aprinse toată noaptea de la începutul lui martie până la sfârșitul lunii.

3. Korakuen și atmosfera istorică

Grădina Korakuen din Okayama a primit trei stele din partea Ghidului Michelin din Japonia. Datează de peste 300 de ani, când al doilea daimyo al Domeniului Okayama, Ikeda Tsunamasa, a ordonat construirea ei pentru a deveni un spațiu „plin de pace și liniște”. Ulterior grădina a fost afectată de inundații și război, dar a fost refăcută potrivit ilustrațiilor din perioada Edo, iar astăzi aspectul ei te duce cu gândul la momentele în care a fost creată.

Atunci când vizitezi Korakuen nu trebuie să ratezi Dealul Yuinshinzan și Renchiken. Dealul Yuinshinzan, care dă un aspect tridimensional grădinii, este locul ideal pentru fotografii, iar pe fundal se poate admira și castelul Okayama. Dacă te vei uita la grădină de sus de pe deal vei vedea cum se intersectează toate aleile, dând impresia că împart apa în secțiuni sclipitoare.

Renchiken este clădirea pe care o utiliza cel mai des Ikeda Tsunamasa și nu poate fi vizitată fără autorizație. Vei fi impresionat de ferestrele rotunde, podul de piatră și acoperișul interesant. În apropiere vei găsi Ceainăria Sazanami, renumită pentru ceaiul matcha și specialitatea locală kibi dango.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md. 

source:Eva.ro
1