În sfârșit, e aici! Al doilea capitol din povestea Gardienilor Galaxiei! Melomanul, wrestlerul, copacul, ratonul și tipa verde își reunesc forțele pentru a salva galaxia... din nou! După ce în primul film au... În primul film s-a întâmplat...
Sincer să fiu, nu pot să-mi amintesc povestea primului film. Țin minte că m-a distrat enorm, personajele au fost amuzante, Groot m-a cucerit pe loc și a fost – per total – o surpriză plăcută. Dar nu am simțit niciodată nevoia să-l revăd. La fel e și cu Vol. 2.
Senzația, per total
Povestea ăstuia e mai memorabilă, personajele sunt conturate mai bine, distracția e dublă, dar... e cam greu să te implici în film. Poate pentru că 99% din el e făcut pe calculator. Poate pentru că eroii noștri depășesc obstacole pe bandă rulantă (adesea într-un mod absurd) și-ți dai seama că nu sunt niciodată într-un pericol real. Poate pentru că e mai mult comedie decât superhero movie și nu încearcă să fie luat în serios decât pe ultima sută de metri.
Te implici în scenele de acțiune ca într-un carusel, râzi în hohote la prostia lui Drax; nicidecum nu zic că te lasă rece filmul, doar că se simte mai mult ca un mash-up de scene aleatorii decât ca un film coerent. E ca o compilație de Fails/Wins pe care o urmărești pe YouTube, râzi până te sufoci, i-o trimiți unui prieten și apoi îți vezi mai departe de viață. Nu rămâi cu nimic.
Bine, rămâi cu figurina Baby Groot pe care probabil deja ai cumpărat-o. Rămâi cu o vagă senzație de tristețe după ultima scenă, dar îți trece repede. Rămâi cu o durere în obraji de la atâta râs. Dar nimic care să-ți trezească curiozitatea pentru viitorul volum. Nimic la care să meditezi peste noapte. Nimic de dezbătut cu prietenii, decât dacă printre voi e un ultra-geek, cititor împătimit de benzi desenate, care să fi priceput ceva din cele 5 scene post-credits.
„La ce naiba ai vrea să meditezi peste noapte? It’s a f*cking superhero movie!”. Da, știu, dar îmi vin în minte filme precum „Captain America: Civil War”, la finalul căruia trebuie să diseci planul întortocheat al lui Zemo. Sau „The Dark Knight”, după care merită să-i elaborezi un întreg profil psihologic lui Joker. Sau seria X-Men, cu cronologia ei haotică și distractiv de analizat, mai ales după „Days of Future Past”. Sunt filme care îți dau de gândit după ce se reaprind luminile în sala de cinema. „Guardians of the Galaxy 2” nu e unul dintre ele.
Puncte tari
Am zis mai sus că filmul e 99% făcut pe calculator. Exagerez, evident. Probabil că procentajul e mai degrabă undeva pe la 87%, pentru că a avut mai mulți actori reali decât „Cartea Junglei”. Oricum, nu consider asta un minus. Din contră: strict vizual, cred că e cel mai frumos film pe care l-am văzut vreodată. M-o fi captat saturația ridicată, în stilul benzilor desenate și al desenelor animate. Așa cum pisicile au un fetish pentru obiecte strălucitoare, la fel m-am simțit iremediabil atras de culorile intense ale peliculei. Teoretic, așa ar trebui să arate filmele cu supereroi – să-ți dea senzația că obiectele ies din ecran fără să ai nevoie de ochelari 3D IMAX. Cromatica fadă a filmelor Marvel a fost deja criticată în eseul ăsta și mă bucur că există excepții notabile de la regulă.
Un alt plus al Gardienilor Galaxiei - Vol. 2 e că regizorul James Gunn face tot posibilul să dezvolte personajele, să le ofere backstory-uri, să te facă să-ți pese de ele într-o oarecare măsură. Nu reușește în cazul tuturor, dar important e că nu se mai limitează la mașinării de glume dotate cu pumni. Afli câte ceva nou despre fiecare, mai ales despre Peter Quill (Chris Pratt), care e personajul principal. Filmul ăsta e povestea lui, a relației sale cu tatăl proaspăt descoperit (Kurt Russell). Peter află nu doar cine l-a conceput, ci și motivul pentru care a fost abandonat, planurile grandioase ale tatălui său și rolul pe care trebuie să-l joace el în acestea. Nu intru în detalii.
Nu cred că mai e nevoie s-o precizez, dar o s-o fac oricum: umorul e baza. „Guardians of the Galaxy Vol. 2” e mai amuzant decât majoritatea comediilor din ultimii ani, chiar dacă pe alocuri apelează la glume puerile cu rahat sau trage de-o poantă până-ți dai palme. Umor e cu carul, divers și savuros. Drax (Dave Bautista) e campion la capitolul ăsta și mi s-a părut highlight-ul întregului film.
Puncte slabe
După cum am zis mai sus, e greu să iei filmul în serios. Chiar și momentele tensionate sunt întrerupte brusc de câte o glumă mai mult sau mai puțin inspirată, așa că te detașezi. Urmărești desfășurarea acțiunii așteptând cu nerăbdare următoarea poantă. Are acțiune, are tente dramatice, dar comedia eclipsează orice altceva.
Apropo de acțiune, mi s-a părut prea multă. Abia se termină o alergătură, că începe următoarea. N-ai timp să-ți tragi sufletul, să procesezi consecințele, să te adaptezi la noua situație. Ritmul alert garantează că nu te plictisești, dar devine obositor la un moment dat. Ca „Star Trek Beyond”.
Apar niște oameni aurii pe la începutul filmului, Rocket face o tâmpenie și îi transformă în inamici. Urmează o cursă tensionată, presărată cu momente comice, și crezi că ai scăpat de ei. Dar – nu - oamenii aurii revin iar și iar. Arată mișto, dar sunt inutili, plictisitori și enervanți ca niște țânțari.
Coloana sonoră a fost punctul forte al primului film. De data asta, nicio piesă nu a ieșit în evidență. Sunt convins că puteau găsi melodii mai mișto din anii ’80, că asta-i perioada pe care mizează.
Rolul filmului în Universul Cinematografic Marvel
Cronologic, „Guardians of the Galaxy Vol. 2” e situat în anul 2014, la câteva luni după primul film și înaintea evenimentelor din „Avengers: Age of Ultron”. Nu ne așteptam ca volumul ăsta să pună bazele viitorului „Infinity War” (2018), având în vedere că James Gunn ne-a zis încă de anul trecut că n-o să fie cazul.
Thanos - antagonistul suprem al universului Marvel - lipsește din „Gardienii 2”, dar se vorbește destul de mult despre el. Fiicele sale, Gamora și Nebula, se războiesc tocmai din cauza lui. Aflăm câte ceva despre copilăria lor, despre cum e să crești cu un zeu malefic și nebun pe post de tată, despre personalitatea lui Thanos.
Cam atât. Gardienii Galaxiei nici nu o să facă mare brânză în „Infinity War”, ăla fiind – înainte de toate – un film marca Avengers. Însuși Star-Lord (Chris Pratt) a recunoscut că Gardienii vor participa la luptă, dar din poziția de personaje secundare.
Merită?
Eu zic că da. Cinematografia e impresionantă, personajele sunt simpatice, te încarci cu energie și râzi cu poftă. Chiar dacă pe termen lung nu rămâi cu absolut nimic, „Gardienii Galaxiei Vol. 2” e o experiență distractivă care merită trăită. O dată.
