Johnny Depp va produce un documentar despre muzicianul Shane MacGowan, liderul trupei The Pogues

Johnny Depp va produce un documentar despre muzicianul şi poetul Shane MacGowan, liderul trupei The Pogues, prieten apropiat al actorului.

Documentarul „Shane” va fi regizat de Julien Temple, iar proiectul va fi prezentat la European Film Market. 

Depp va produce filmul împreună cu Stephen Deuters pentru Infinitum Nihil, iar Temple pentru Nitrate Film. Producător va fi şi Steven Malit.

„Cunoscându-l pe Shane de 30 de ani, sunt onorat să produc filmul definitoriu despre prietenul meu şi unul dintre cei mai importanţi artişti şi iubiţi poeţi ai secolului 20”, a transmis Johnny Depp.

Producţia va cuprinde animaţii, înregistrări video inedite din arhiva lui Temple, dar şi de la colaboratori ai artistului şi unele realizate de familia lui. 

Filmul va „dezvălui adevărata natură punk şi poetică a lui Shane, culminând cu a 60-a aniversare a lui, la care cântăreţi şi actori s-au adunat pentru o petrecere de neuitat”, se arată într-un comunicat citat de Variety.

„Nu este cel mai uşor lucru să faci un film despre Shane MacGowan. Cel mai apropiat lucru de asta la care mă pot gândi este unul dintre filmele lui David Attenborough. Setezi camera, aştepţi şi aştepţi, în speranţa că, într-o zi, leopardul de zăpadă o va declanşa. Apoi, când chiar captezi forţa unică a personalităţii lui Shane, chiar şi pentru o clipă pe ecran, realizezi că totul a meritat”, a spus Julien Temple.

Ilustratorul galez Ralph Steadman, cunoscut pentru colaborările cu scriitorul american Hunter S. Thompson, care a colaborat, între altele, cu revista Rolling Stone, în anii 1970, va crea lucrări ce vor fi animate de Jonny Halifax.

Filmul este produs în asociere cu BBC Music şi Warner Music Entertainment.

Născut pe 25 decembrie 1957, în Kent (Marea Britanie), Shane Patrick Lysaght MacGowan este cunoscut ca lider al trupei The Pogues. A colaborat, de-a lungul anilor, cu artişti ca Kirsty MacColl, Joe Strummer, Nick Cave, Steve Earle, Sinéad O'Connor şi Ronnie Drew. Trupa The Pogues a fost activă între anii 1982 - 1996 şi 2001 - 2014.

source:news.ro
0