Debut impresionant la box-office pentru Black Widow

Filmul are încasări la debut de 158 de milioane pe plan global (plus 60 de milioane de dolari încasări de pe Disney+)

La doi ani după Spider-Man: Far From Home, fanii Marvel au, în sfârșit, o nouă premieră pe care să o aștepte, săptămâna aceasta, odată cu sosirea filmului Black Widow; iar blockbusterul cu Scarlett Johansson s-a bucurat de un debut impresionant la box-office.

Pe piața nord-americană, Black Widow a încasat 80 de milioane de dolari, ce a depășit recordul „de pandemie” de 70 de milioane de dolari stabilit de F9 în iunie, oferind cele mai mari încasări la premieră de la Star Wars: Rise of Skywalker din decembrie 2019 încoace.

Alte 78 milioane de dolari au fost obținute la box-office-ul internațional, ceea ce i-a conferit lui Black Widow un prim weekend cu încasări de 158 de milioane de dolari. Totuși, Disney anunță că filmul a avut și 60 de milioane de dolari din streaming; spre deosebire de încasările din săli, care se împart și cu proprietarii cinematografelor, aceste încasări merg integral la Disney, așa că vorbim de 120 de milioane în termeni de box office.

„Încă o dată, Marvel a oferit un film excepțional, spre bucuria fanilor din întreaga lume, iar Black Widow a reușit numeroase precedente pe piețele actuale”, declară Kareem Daniel, președinte Disney Media and Entertainment Distribution. „Reușita lui Black Widow weekendul acesta confirmă strategia noastră flexibilă de a face serii de filme disponibile în săli pentru o experiența cât mai autentică și, pe măsură ce grijile legate de Covid persistă, putem oferi o alternativă spectatorilor care preferă să vadă filmul acasă, pe Disney+.”

source:Cinemagia.ro
0