Cannes 2020: lista filmelor din competiația acestui an

Organizatorii Festivalului de film de la Cannes au anunțat selecția peliculelor care ar fi trebuit să fie în competiție anul acesta, la a 73-a ediție.

Cu toate că festivitatea – cel mai mare festival internațional de film din lume – a fost anulată din cauza epidemiei de coronavirus, organizatori au ținut morțiș să prezinte o selecție de 56 de lungmetraje, transmite Știri.md cu referire la rfi.ro.

Toate vor beneficia de marca festivalului urmând ca în absența competiției oficiale, publicul și cinefilii să decidă dacă respectivele filme meritau sau nu această etichetă «Festival Cannes».

Prezentarea listei de filme selecționate la această ediție 2020 s-a derulat în același decor ca de obicei – sala de cinema UGC Normandie de pe Champs-Elysées – și în prezența principalilor doi organizatori ai manifestației, delegatul general al Festivalului, Thiérry Frémeaux și președintele Festivalului, Pierre Lescure.

În sala care an de an găzduiește cu această ocazie sute de jurnaliști și cinefili, nu era nimeni. O ambianță suprarealistă așadar pentru o prezentare inedită: Festivalul de la Cannes nu a mai fost până acum anulat decât de două ori: din cauza celui de-al doilea război mondial și din cauza revoltei studențești din mai 1968.

Scopul prezentării acestei liste de filme are, cum scrie de altfel și ziarul Le Monde, «o misiune generală altruistă, aceea de a-i atrage pe oameni în sălile de cinema care în Franța se vor redeschide pe 22 iunie. A oferi o selecție oficială este cea mai bună metodă de a ajuta cinemaul» a insistat Thierry Frémeaux în prezentarea sa.

In fața situației excepționale, organizatorii au decis să abandoneze tradiționalele secțiuni – «Competiție», «Un certain regard», «In afara competiției», «Proiecțiile de la miezul nopții», «Proiecțiile speciale», șamd. In locul acestora, au apărut noi categorii – «Fidelii», «Noii veniți», «Primul film», etc.

Cele 56 de filme selecționate anul acesta au fost alese dintr-un total de 2.067 de pelicule vizonate de comitetul de selecție. Este pentru prima dată că se trece pragul simbolic al celor două mii de filme candidate să figureze pe Croazetă. O treime din filmele selecționate anul acesta sunt franțuzești.

In detaliu, din cele 56 de lungmetraje, 5 sunt comedii – o premieră – 4 sunt de animație și 3 sunt filme documentare.

La secțiunea «Fideli» unde figurează cineaști care au mai fost prezenți cel puțin o dată în selecția oficială, cap de listă îl regăsim pe americanul Wess Anderson cu filmul «The French Dispatch», pe francezul François Ozon cu pelicula «Eté 85», pe realizatoarea japoneză Naomi Kawase, deja premiată pe Croazetă în trecut și prezentă acum cu filmul «True Mothers» și pe britanicul oscarizat Steve McQueen, selecționat în 2020 cu două pelicule - «Lovers Rock» și «Mangrove». Nu lipsește din selecția «fidelilor» nici danezul Thomas Vinterberg, premiat în trecut la Cannes pentru «Festen» și care acum a fost selecționat cu «Another Round».

In categoria «Noii veniți» găsim printre alții o realizatoare libaneză Danielle Arbi, un regizor francez pe nume Emmanuel Mouret, un egiptean Ayten Amin și bulgarul Kamen Kalev. In schimb, niciun regizor român nu a atras destul atenția comitetului de selecție 2020.

Printre documentare se numără un film despre Rakka, fosta capitală autoproclamată a organizației teroriste stat islamic și un altul vânătorilor de trufe.

Cele 5 comedii selecționate anul acesta la Cannes sunt toate franțuzești iar printre cele de animație se numără un nou film realizat de celebrele studiouri nipone Ghibli, autorul filmului selecționat fiind dealtfel Goro Miyazaki, fiul nu mai puțin celebrului Hayao Miyazaki.

source:rfi.ro.
0