10 celebrități care și-au vorbit de rău filmele în public

Toți am avut job-uri pe care să le urâm, iar actorii nu fac excepție. Acestea se lovesc, însă, de reacții negative când își exprimă frustrările reprimate și chiar spun ce gândesc despre proiectele lor. Descoperă 10 celebrități care și-au vorbit de rău propriile filme.

Orice aluzie a unui actor la faptul că nu ar fi 100% recunoscător pentru oportunitatea de a lucra la Hollywood nu e privită cu ochi buni, dar e reconfortant să afli că nici lor nu le-a plăcut filmul pe care și noi l-am urât. Desigur, sinceritatea funcționează mai bine în anumite cazuri decât în altele, când poate ar fi de preferat să nu spui nimic. 

Mai jos, 10 celebrități care și-au vorbit de rău propriile filme:

George Clooney

George Clooney știe că Batman and Robin e un film prost și nu va încerca să-i convingă pe alții de contrariu. Dar indiferent de calitatea acestuia, rolul lui Batman a fost o rampă de lansare pentru cariera lui Clooney, care la momentul respectiv nu era chemat la casting-uri pentru filme, în pofida rolului său de succes din serialul ER. 

„Privind în urmă, e ușor să spun – Filmul a fost o prostie, iar eu am jucat foarte prost în el -„, a povestit Clooney într-un interviu din 2011. „Dar adevărul este că telefonul a sunat, iar șeful de la Warner Bros. mi-a zis  – Vino la mine în birou, îl vei juca pe Batman în noul film al seriei -, iar eu am zis ‘Yeah!’. Mi-am sunat prietenii, care au țipat de bucurie, am țipat și eu, nu ne venea să credem că se întâmplă asta.”

Mark Whalberg

Mark Wahlberg, care este catolic practicant, a declarat în 2017 „Sper că lui Dumnezeu îi plac filmele și că este iertător, pentru că am făcut destule alegeri proaste în trecut”. Când a fost rugat să exemplifice, a spus că Boogie Nights, filmul din 1997 în care interpretează un star porno, era primul pe lista lui de regrete. Actorul a menționat și The Happening, pe care l-a numit, pur și simplu, „un film foarte prost”.

Jim Carrey

Actorul și comediantul Jim Carrey a condamnat public nivelul de violență din Kick-Ass 2 încă de dinaintea lansării acestuia în cinematografe, explicând că și-a schimbat viziunea asupra filmului după masacrul de la școala primară Sandy Hook. „Nu îmi este rușine (n.r.: de film), dar evenimentele recente mi-au schimbat opiniile”, a spus acesta.

Christopher Plummer

The Sound of Music a câștigat 5 premii Oscar și a căpătat un statut de film-cult, dar Cristopher Plummer nu se numără printre fanii acestuia. Într-un interviu din 2010, Plummer spunea că personajul său, Captain von Trapp, îl plictisea foarte tare: „Deși ne-am străduit destul de tare să îl facem mai interesant, era ca și cum încercam să resuscităm un cal mort. Personajul era atât de groaznic și excesiv de sentimental, încât era foarte greu să încercăm să-i infuzăm un pic de umor”.

Jessica Alba

Celebra actriță a declarat în revista ELLE că experiența de a juca în Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer a făcut-o să se gândească serios la a se lăsa de actorie. Alba a avut o experiență neplăcută cu regizorul Tim Storey, care i-ar fi spus „să plângă mai frumos” în timpul unei secvențe cu încărcătură emoțională.

James Franco

James Franco nu pare să se oprească vreodată din a face filme, așa că nu e de mirare că a jucat și în căteva porcării. Partea bună este că își dă seama care dintre acestea nu sunt niște „capodopere”. În 2013, actorul a ajuns în punctul în care a numit Annapolis „un film foarte prost”. Franco a dat dovadă de sinceritate și cu altă ocazie, când a spus că Your Highness, un alt film în care a jucat, e o mizerie.

Charlize Theron

În 2007, Esquire a numit-o pe Charlize Theron „cea mai sexy femeie în viață”, ocazie cu care actrița a dezvăluit în paginile revistei care este filmul din cariera sa pe care îl agreează cel mai puțin: Reindeer Games. „Acela a fost un film foarte, foarte prost. Știam că va fi prost din clipa în care am acceptat să joc, dar așa am ajuns să lucrez cu John Frankenheimer. Nu mă auto-iluzionam: ăsta a fost motivul pentru care am făcut-o”.

Matt Damon

Matt Damon și-a creat o reputație prin declarațiile pe care le face fără să se gândească prea mult înainte, iar remarcile sale din revista GQ despre The Bourne Ultimatum ne arată de ce ar face bine de multe ori să tacă din gură. 

În 2011, actorul a avut de spus niște lucruri nu foarte drăguțe referitoare la Tony Gilroy, scenaristul filmului: „Nu îl blamez pe Tony că a luat o căruță de bani și a livrat ce a livrat. Problema e că scenariul ăla nu se poate citi, e genul de lucru care ți-ar putea sfârși cariera. Dacă eu pun acum scenariul pe eBay, s-a terminat pentru tipul ăsta. Practic, nu a făcut altceva decât să ia banii și să plece.”

Halle Berry

Catwoman este unul dintre cele mai proaste filme din toate timpurile, iar Halle Berry o știe. În 2005, aceasta chiar s-a prezentat să-și ridice premiul Zmeura de Aur pentru Cea mai proastă actriță.  Berry a spus atunci, cu umor: „Mulțumesc Warner Bros. pentru că m-au distribuit în această mizerie de film. Era exact ce avea nevoie cariera mea: eram foarte sus, iar acum sunt jos.”

Channing Tatum

Poate că mai mulți actori ar trebui să fie la fel de onești ca Channing Tatum, care în 2009 a spus despre filmul G.I. Joe: Rise of Cobra: „O să fiu onest. Urăsc filmul ăla. Îl urăsc. Am fost forțat să îl fac.” Tatum a explicat că după ce a filmat Coach Carter a semnat cu Paramount un contract pentru trei filme, ceea ce la momentul respectiv al carierei sale, a sunat foarte bine. Dar în momentul în care a ajuns să filmeze G.I. Joe, cariera sa luase deja avânt și nu ar mai fi vrut să joace în ceea ce părea încă de la început un film execrabil.

source:Elle.ro
0