Homeland: a fost stabilită data lansării celui de-al optulea sezon

Fanii serialului Homeland vor trebui să aștepte până anul viitor lansarea celui de-al optulea sezon, și totodată ultimul din serie.

Și asta pentru că producătorul serialului cu spioni, postul de televiziune american Showtime, a anunțat că-l va lansa pe 9 februarie 2020. Ceea ce înseamnă că Homeland va face o pauză de aproape doi ani. Sezonul șapte a debutat pe 11 februarie 2018 și s-a încheiat la sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an.

În august 2018, Showtime a confirmat oficial că Homeland se va încheia după cel de-al optulea sezon, după ce atât Alex Gansa, cât și Claire Danes au declarat că următorul sezon va fi  ultimul. „Am anunțat anterior o premieră în luna iunie, dar din cauza cerințelor de producție din locațiile noastre internaționale, mutăm premiera sezonului final în toamnă”, declara la rândul său Gary Levine, CEO al Showtime, în luna ianuarie.

Ultimul sezon al producţiei va avea 12 episoade şi va începe cu momentul recuperării psihice a fostului agent CIA Carrie Mathison (interpretată de actrița Claire Danes), după ce a fost închisă într-un penitenciar din Rusia. Fostul ei şef Saul Berenson (jucat de Mandy Patinkin) apelează la Carrie pentru a-l ajuta în nişte misiuni în Afganistan. Corpul ei se vindecă, dar memoria îi este afectată – ceea ce reprezintă o problemă pentru Saul, acum consilier pentru securitate națională al noului președinte Ralph Warner (Beau Bridges), fost vicepreședinte al SUA. Principala prioritate a administrației Warner este încheierea războiului din Afganistan. Președintele îl trimite pe Saul să negocieze pacea cu talibanii. Însă Kabul se confruntă cu mercenari, spioni, lupte de stradă, și Saul are nevoie de relațiile și expertiza pe care numai protejata sa, Carrie Mathison, i le poate oferi. Împotriva sfaturilor medicilor, Saul îi cere lui Carrie să meargă cu el în Afganistan – pentru ultima dată.

Din distribuţia acestui sezon, care se filmează în Maroc, fac parte, printre alţii, Beau Bridges, Maury Sterling, Linus Roache, Costa Ronin. Îi revedem, de asemenea pe Nimrat Kaur și Numan Acar, care au jucat în sezonul al patrulea. În alte roluri apar Hugh Dancy, soțul lui Claire Danes, și Sam Trammell, din True Blood.

Serialul american Homeland a fost dezvoltat de Howard Gordon şi Alex Gansa pe baza seriei israeliene „Hatufim/ Prisoners of War”, creat de Gideon Raff. Homeland a debutat în 2011 şi s-a bucurat de un mare succes, fiind premiat cu două Goburi de Aur pentru cel mai bun serial, în 2011 şi 2012, scrie tabu.ro.

De asemenea, a câştigat de-a lungul timpului zece premii Primetime Emmy. Actriţa americană Claire Danes a câştigat două Globuri de Aur şi două Emmy pentru rolul din popularul serial TV.

Află mai multe noutăți pe canalul nostru de Telegram - Afisha.md.  

source:tabu.ro
0