Spectacolele săptămânii la Teatrul ”Alexei Mateevici”

Teatrul ”Alexei Mateevici” și-a deschis larg ușile pentru spectatori în această săptămână. Acest teatru a fost înființat de actorul si regizorul Andrei Vartic în baza Teatrului Poetic, fondat în anul 1977 lângă Filarmonica din Chișinău. În următoarele zile aveți șansa să vizitați următoarele spectacole:


Dureri Fantomă

Joi, pe 14 aprilie, publicul este așteptat la spectacolul Dureri Fantomă, semnat de Luminița Țâcu, realizat în cadrul programului universitar Masterat, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Acesta ne aduce drama a trei personaje din lumea cea mai de jos, care la început ni se par șterse și cu o viață lipsită de sens, dar despre care aflăm tot mai multe pe măsură ce se dezvoltă spectacolul. Din această poveste putem învăța că fiecare dintre noi are motivele interioare pentru care face anumite alegeri sau se comportă într-un anume fel, a judeca și a te lăsa deznădăjduit nu e niciodată soluția potrivită.

În distribuție:

  • Victor Untilă
  • Petre Dragancea
  • Giasti Sirah

Regie: Luminița Țâcu
Scenografie: Mihai Răcilă
Proiecție video: Cristian Oloi

Durata spectacolului: 1h 20 min.

Notă: Spectacolul conține limbaj licențios.

Prețul unui bilet este de 150-200 lei însă studenții pot achita doar 100 lei la prezentarea carnetului de elev sau student.

Biletele pot fi rezervate la telefon sau pe adresa de mail a teatrului!
Rezervări bilete: 060 441 471
E-mail: teatrulpoetic@gmail.com

source:Afisha.md
0