Galeria de Artă Decor Park prelungește desfășurarea expoziției caritabile “Open Heart”

Open Heart este o expoziție caritabilă unde fiecare are oportunitatea să procure obiecte de artă precum tablouri și sculpturi. Este o premieră în acest domeniu la Chișinău. Evenimentul se desfășoară la Decor Park, str. Nadejda Russo 17.

Evenimentul a început pe 15 octombrie și trebuia să dureze până la sfârșitul lunii octombrie, dar din cauza condițiilor pandemice, organizatorii au decis să prelungească data desfășurării evenimentului pentru a evita aglomerația de oameni și pentru a oferi șansa de participare unui public mai larg.

Scopul acestei expoziții este de a aduna împreună toți iubitorii de artă din țara noastră pentru a strânge fonduri care vor ajunge la elevii ce studiază în școlile de artă.

La expoziție vor putea fi cumpărate lucrările unor asemenea artiști precum: Iurie Lupu, Vladimir Palamarciuc, Natalia Iampolskaia , Florentin Leancă, Galina Dubrovina, Boris Dubrovin, Ianis Lungu, Adrian Suruceanu, Alexei Gurschi, Gheorghe și Sofia Lisița, Dumitru Demidov, Cezar Secrieru, Andrei Lushevskii, Vadim Lazarev, Aliona Barbei, Valeriu Bouroș, Gheorghe Diaconu, Vlada Șevcenco, Iurie Terehov, Oleg Abreja, Tatiana Razincov, Olesea Munteanu, Olesea Albu și mulți alți artiști autohtoni ce abordează stiluri precum arta abstractă, expresionismul, suprarealism, impresionism, cubism, conceptualism, cosmism, metarealism, baroc, modern, actualitatea combinată în diferite tehnici.

source:Afisha.md
0