Abonează-te la mailingul nostru săptămânal, pentru a fi la curent cu principalele evenimente din țară

Festivalului de Muzică „Mărțișor” promite a fi unul de excepție!

Odată cu venirea primăverii, Festival Internațional de Muzică „Mărțișor-2018” a pregătit un program de excepție pentru publicul său. Cea de-a 52-a ediţie din acest an va avea loc în perioada 1 - 10 martie, timp în care vedetele autohtone și de peste hotare, muzica retro şi populară, dar şi dansurile argentiniene vor crea un spectacol pe cinste în cadrul festivalului cu genericul „Mărțișorul e iubire”.

Inaugurarea grandiosului festival va avea loc la Palatul Naţional "Nicolae Sulac", în cadrul unui concert de gală cu participarea colectivelor artistice și interpreților din Republica Moldova și de peste hotare. Printre ei se numără Andrei Jilihovschi, Mariana Bulicanu, Igor Țurcanu, Ianna Novac, Mihai Dogotari, Geta Burlacu, Cristi Aldea-Teodorovici, Cornelia și Marcel Ștefăneț, Viorica și Mihail Agafița, Anastasia Cușnir, Vitalie Maciunschi, Victoria Nikitcenko, Ksenya Nikora, Veaceslav Timofti, Corul de bărbați „Mdzlevari”, The Tango Company, Jazz Orchestra AMTAP, „Brio Sonores”, Art- Studio  „Repede” şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.


În data de 2 și 3 martie, scena Palatului va fi încinsă de ansambluri de dansuri, care au cucerit o lume întreagă. Ansamblul Academic Naţional de dansuri ,,Pavel Virski”, Ucraina, și trupa lui Marcos Ayala „Tango Buenos Aires” din Argentina, vor evolua pentru prima dată la Chișinău și vor crea un show de excepție.

Maestrul Nicolae Botgros, în compania Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii”,în data de 4 martie, îşi va sărbători cei 65 de ani cu un repertoriu neobișnuit, așa cum nu i-am mai văzut până acum, „Lăutarii Altfel”.

Tot în cadrul Festivalului, pe 5 martie, vor evolua nume notorii și legendele vii ale muzicii retro: Afric Simone, Ottawan, Самоцветы și Ricchi e Poveri, care, cu siguranță vor răscoli prin amintiri și vor impresiona spectatorii și oaspeții prezenți.


Un adevărat show, muzică live și o energie ireversibilă o vor transmite și vedetele de peste Prut. Frumosul duet Antonia și Alex Velea vor cânta pentru publicul din Republica Moldova pe 6 martie, iar „zeița rebelă a muzicii pop”, Delia, va impresiona cu vocea ei nemaipomenită pe 9 martie.


Alte două concerte inedite vor crea o atmosferă de sărbătoare la Palatul Național. Spectacolul muzical autentic „Interetnica”, 7 martie, și spectacolul de sărbătoare cu genericul „Despre ea, Femeia” by Alex Calancea Band, 8 martie, vor prezenta un moment special și inedit în acest an.

Festival Internațional de Muzică „Mărțișor-2018” va fi încheiat cu un spectacol al Ansamblului Național de Dansuri Populare „Joc”, care vor topi inimile spectatorilor și vor crea istorie în cadrul acestui eveniment cultural de mare amploare.

source:Afisha.md
0