Scufița Roșie luând coșulețul cu mâcare s-a pornit la Bunicuța, căsuța careia se află la marginea pădurii. Pe poteca din pădure se întâlnește cu Lupul. Cât de mult a încercat să o păcălească, Scufița Roșie nu s-a dat bătută, dar din contra a dansat mai departe cu copiii, invitând lupul. Dar, lupu-i lup rămâne, pleacă la căsuța bunicii pentru a-și realiza planul. Însă bunicuța e ajutată de copii pentru a scăpa de lup și a-i da o lecție de educație.
Ca în orice poveste avem un final fericit prin care copii înțeleg diferența dintre bine și rău.
Dar cine pe cine păcălește rămâne să vedeți la spectacol
Scufița Roșie se desfășoară în limba română și este un spectacol de animație pentru copii prezentat de echipa Planeta Clounellla într-un format netradițional pentru scena clasică.
Subiectul dramatic nu urmărește povestea clasică, el este completat de cântece, dansuri și jocuri interactive cu spectatorii iar decorul, efectele de lumină și ecranul pe care se proiectează divesre secvențe video și imagini întregește ideia acestui tip de eveniment.
Aveți posibilitatea prin intermediul acestei povești să participați direct la ceia ce se întâmplă pe scenă pentru că accentual primordial este interacțiunea cu copiii.
În roluri:
În spectacol am pregătit pentru tine și copilul tău:
Posesorul biletului achiziționat respectă Regulamentul de Desfășurare a Spectacolelor.
Atenție!
Evenimente similare