Ce sumă va primi fosta logodnică a lui Freddie Mercury, din încasările „Bohemian Rhapsody“

Fosta logodnică a lui Freddie Mercury, Mary Austin, care locuieşte în vila din estul Londrei a cântăreţului, a moştenit 50 la sută din averea şi din câştigurile pe care Freddie le-a acumulat după moartea sa, relatează online ziarul spaniol ABC.

Freddie Mercury a descris-o drept "dragostea vieţii sale", însă puţine persoane ştiau de existenţa lui Mary Austin înainte de lansarea pe ecrane în 2018 a filmului biografic 'Bohemian Rhapsody', transmite Ştiri.md cu referire la realitatea.net

Fosta logodnică a regretatului artist este o femeie foarte grijulie cu viaţa ei privată, însă datorită marelui impact al filmului în care rolul lui Freddie este interpretat de Rami Malek s-a aflat că principala moştenitoare a solistului trupei Queen va primi un procent substanţial din încasările acestui biopic cifrate la 600 de milioane de euro, potrivit ziarului Daily Mail.

În urma marelui succes al filmului despre trupa Queen, Mary Austin va primi aproximativ 40 de milioane de lire (44,8 milioane de euro) ca 'royaltie'. Deşi logodna dintre Freddie şi Mary s-a destrămat, ei au continuat să rămână buni prieteni până la moartea de pneumonie derivată din SIDA a artistului în 1991.

Freddie i-a lăsat lui Mary jumătate din averea lui de 75 de milioane de lire, inclusiv vila din Londra estimată la 20 de milioane de lire, în care aceasta locuieşte. I-a lăsat şi 50 la sută din câştigurile lui viitoare: 25 la sută au revenit părinţilor săi, iar 25 la sută surorii lui Freddie. Partea lui Mary a crescut la 75 la sută după moartea părinţilor artistului.

Potrivit ziarului Daily Mail, câştigurile trupei Queen se împart în patru între moştenitorii lui Freddie Mercury şi cei trei componenţi ai trupei: chitaristul Brian May, bateristul Roger Taylor şi basistul John Deacon. Mary Austin primeşte aproximativ 19 la sută din total, încheie ABC.

источник:știri.md
0